Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 martie 2002
other · respins
Márton Árpád-Francisc
Discurs
## **Domnul Márton Árpád-Francisc:**
Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor,
îCorupþia Ón administraþia public„“. Iat„ un titlu de moþiune care promite, respectiv care merit„ toat„ atenþia. Œn ipostaza Ón care ar releva adev„ratele cauze ∫i ar propune soluþii viabile, ar putea fi susþinut„, chiar votat„ de grupul nostru parlamentar. Numai c„, din p„cate, de aceast„ dat„, nu este cazul.
Œn primul r‚nd, corupþia, ca fenomen, trebuie s„ fie tratat„ Ón integralitatea ei, adic„ cea din administraþie Ón general. Altfel, cineva ar putea crede c„ numai la nivelul administraþiei locale s-ar reg„si, ceea ce, din p„cate, nu este adev„rat. Totodat„, cauzele ei sunt la toate nivelurile acelea∫i: rolul prea mare pe care Ól are Ón viaþa noastr„ cotidian„ administraþia, hiperbirocratizarea tuturor domeniilor de activitate. Din p„cate, Ón ultimii ani, legile pe care le-am votat Ón acest Parlament, Ón loc s„ scad„, au crescut aceast„ birocraþie. Toate acestea sunt completate cu un salariu mizer Ón administraþie ∫i o mentalitate neeradicat„ Ónc„, care vine din epoca comunismului. Iat„, deci, cauza esenþial„ a corupþiei, pe care o putem elimina printr-un demers legislativ consecvent, c„ci acesta este, printre altele, rolul nostru.
Œn al doilea r‚nd, aceast„ problem„ nu este numai a unui singur partid. Cine susþine a∫a ceva nu spune
adev„rul sau, cel puþin, nu spune tot adev„rul. Or, Ón aceast„ problem„ nu este loc pentru jum„t„þi de adev„r.
Din p„cate, fenomenul a existat Ón timpul tuturor guvern„rilor. Mai toate partidele au avut Ón r‚ndul lor persoane, multe, puþine, care au Óndeplinit sau Óndeplinesc rol de conducere la nivel local sau judeþean, fiind corupte, toler‚nd corupþia sau incapabili s„ elimine din activitatea acelei instituþii corupþia. Aceste persoane au fost alese pe listele noastre, ale tuturor, sau au fost numite de foruri decizionale Ón care suntem prezenþi. Propunerea noastr„ Ón aceast„ privinþ„ este ca, pe l‚ng„ un demers legislativ, s„ ne facem curat Ón primul r‚nd fiecare Ón ograda proprie.
Trebuie s„ ne punem Óntrebarea pe ce liste au fost ale∫i ∫i cum de au putut fi propuse persoanele despre care moþiunea spune c„ au trecut la P.S.D., un partid c„ruia nu i-au fost membri. Au fost toþi ace∫tia independenþi? Au fost daþi afar„ din partid, constat‚ndu-se necinstea lor, sau au fost doar ademeniþi? ™i, atunci, se poate pune o alt„ Óntrebare justificat„, Ón continuare: oare partidul iniþial nu are nici o vin„?
Œn al treilea r‚nd, moþiunea denot„ o concepþie centralist„ despre administraþie, concepþie care este tocmai una din cauzele generatoare ale corupþiei.
Nu, doamnelor ∫i domnilor. Nu demiterea unui ministru ar putea avea rolul pe care ∫i-l propune moþiunea, pentru c„ nu ar trebui s„ aib„ Guvernul autoritate executiv„ numit„… posibilitatea demiterii unor persoane sau consilii alese prin vot universal ∫i direct de c„tre populaþie, chiar dac„ ast„zi exist„ aceast„ posibilitate. Œn concepþia noastr„, doar aleg„torii ar trebui s„ aib„ Ón final acest drept, introduc‚ndu-se, evident, mecanisme care, din p„cate, la noi nu exist„.