Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Márton Árpád Francisc
Discurs
## **Domnul Márton Árpád Francisc:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor,
Nu vreau să lungesc, deci pornesc de la inedit. Eu unul am participat la primele trei voturi, că mi se pare corect și obligatoriu să fiu sau să nu fiu de acord cu solicitarea de anchetă din partea Parchetului, la fel și în cazul în care o persoană este atât de implicată și posibil să facă ceva ce este prevăzut în Codul penal încât să poată fi arestată. Și am participat la primele trei voturi. După care nu înțeleg nimic.
Eu personal aș formula elementul de sfidare din partea unei entități, care nu este una din puterile din stat reglementate de Constituție, a puterii supreme, zic eu, în stat, a Parlamentului României, adică de solicitare de arestare de trei ori a aceleiași persoane. De câte ori poate fi arestată aceeași persoană? Unu. Doi. S-a mai votat și reținerea persoanei respective, deci, după ce apare în Monitorul Oficial, persoana respectivă poate fi reținută și pe urmă arestată. După aceasta, ce mai urmează?
Păi, doamnelor și domnilor, urmează actul cel mai grav, în care noi cu toții vom vota, pentru că aceasta a fost solicitarea, de schimbare a primei decizii a unei entități care face parte din autorități, dar nu este autoritatea, deci una din puteri, Ministerul Public, de arestare preventivă a unui deputat pentru că și-a spus punctul de vedere. Deci aceasta este acuzarea pentru care noi votăm arestarea preventivă. S-a mai dat și votul pentru reținerea și arestarea preventivă pentru 30 de zile, că persoana respectivă și-a expus punctul de vedere în legătură cu ceva.
Stimați colegi care participați la acest vot, vă faceți părtași la desconsiderarea Constituției României. Este și mai grav că însuși ministrul justiției participă la această faptă. Este adevărat că un ministru al justiției care eliberează și ne distribuie asemenea codexuri, cică constituționale, e normal să facă o astfel de greșeală.
Nu cred că noi putem să facem o astfel de greșeală. Este punctul dumneavoastră... Eu după primele trei votări nu am mai participat, deși eram în Cameră la aceste voturi care, încă o dată, sfidează autoritatea Parlamentului României, o ia în derâdere. De câte ori poate fi arestată aceeași persoană în aceeași perioadă?
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.