Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Matei Suciu
Discurs
## **Domnul Matei Suciu:**
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Stimați colegi,
Sigur că, de-a lungul vremii, am văzut multe modificări care s-au făcut aici, în plenul Camerei Deputaților – și mă refer la modificările Legii electorale.
S-a trecut de la două tururi la un tur de scrutin în ceea ce înseamnă desemnarea primarilor, s-a trecut la votul uninominal. Am fost, în mandatul trecut, aleși ca parlamentari prin vot uninominal și am reprezentat o zonă, și unii spun că era mai bine atunci. După aceea am revenit.
Nu luam cuvântul dacă n-aș fi observat intenția antevorbitorilor mei, în special din zona opoziției, legată de faptul că PSD-ului și puterii, în special, le-ar conveni un singur tur de scrutin. Eu cred că este fals și când spun asta mă refer și la faptul că în mandatul trecut cei mai fervenți susținători ai alegerii primarilor dintr-un singur tur de scrutin au fost colegii noștri de la PNL.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.