Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 februarie 2016
other
Mihai Viorel Fifor
Discurs
## **Domnul Mihai Viorel Fifor:**
Domnule președinte, Domnule prim-ministru,
Stimați colegi,
Înainte de toate, aș dori să arăt satisfacția Grupului Partidului Social Democrat pentru faptul că prim-ministrul a răspuns cu promptitudine invitației Senatului României de a participa la această întâlnire.
Este o întâlnire pe care am solicitat-o ieri, pornind de la un șir de evenimente desfășurate începând cu ziua de luni, atunci când, în opinia noastră, modul în care o instituție a statului a înțeles să-și facă datoria s-a dus mai mult către ideea de abuz și mai puțin către ideea de funcționare a unei instituții ce ține de administrația statului. Am semnalat și ieri, și în alte rânduri derapajul de la ideea de democrație și de la modul în care, repet, o instituție a statului trebuie să-și facă datoria.
Desigur, se poate discuta foarte mult pe acest subiect, se poate discuta tehnic pe acest subiect, se pot lua documente și se poate analiza modul în care Antena 3 și trustul „Intact” au corespondat cu instituțiile statului, încercând să valorifice situația pe care au avut-o acolo. Însă eu nu despre asta aș vrea să discut astăzi.
Eu aș vrea să rămânem pe câteva întrebări care s-au conturat foarte clar în urma acțiunii ANAF de ieri. Și poate cea mai importantă este cea a modului în care, repet, o instituție a statului înțelege să-și facă datoria.
Ne punem, evident, întrebarea: ce se poate întâmpla, pe viitor, ori de câte ori o instituție a statului vine, intră în forță, face o demonstrație de forță, solicită ca într-un termen absolut aberant, stimați colegi, de cinci zile, o instituție de presă să părăsească imobilul în care își desfășoară activitatea, știind cu toții că acest lucru, desigur, nu este posibil?
Ne întrebăm, și pe bună dreptate, repet: ce ar urma? Ce ar urma după această demonstrație de forță pe care am văzut-o cu toții ieri?
Ne dorim din toată inima ca la aceste întrebări să existe răspunsuri și, pe măsura intervențiilor de astăzi, o să vedem și detaliile tehnice, dar o să discutăm în continuare și despre ideea de a rămâne în limitele funcționării normale a statului și a instituțiilor statului.
N-aș vrea să continui mai mult pe această temă, aș vrea să abordez și o altă temă, domnule prim-ministru, dacă îmi este îngăduit: o temă care ține de o situație dramatică, o situație pe care întreaga țară o urmărește cu sufletul la gură. Este vorba de situația copiilor din județul Argeș, care, de două săptămâni, se află între viață și moarte, o situație la care, din păcate, nici noi, nici cetățenii țării, cu atât mai puțin părinții acestor copii, nu au primit răspunsuri. Nu vreau să fiu greșit înțeles, dar vreau să vă spun că din afară se vede doar o bâjbâială, o bâjbâială nedemnă de un guvern care a venit pentru a așeza instituțiile statului în limitele funcționării normale. Cel puțin acesta a fost proiectul acestui guvern.