Mihail Lupoi

## **Domnul Mihail Lupoi:**

Domnule preºedinte, Domnule prim-ministru, Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi, Onoratã asistenþã,

Vin cu emoþie în faþa dumneavoastrã, aºa cum am fãcut-o ºi în 22 decembrie 1989 din Studioul IV al Televiziunii Române. Atunci, o fãceam într-un moment sublim al tinereþii ºi inocenþei mele. Acum o fac cu responsabilitatea mea de om politic, de senator al P.R.M. Atunci vã liniºteam din timp în timp, asigurându-vã cã situaþia este sub control, asta deºi Ñ fiind cãpitan activ în Armata Românã ºi aflat sub jurãmânt Ñ aº fi putut sã intru oricând sub incidenþa Curþii Marþiale. Acum nu aº vrea sã vã neliniºtesc, dar dupã 13 ani situaþia pare scãpatã de sub orice control.

Reuniunea solemnã de azi prilejuieºte un moment de reculegere în memoria celor care au murit pentru dreptate ºi libertate ºi care au fost adevãraþii eroi ai Revoluþiei Române. Totodatã ne îngãduie ºi un moment de bilanþ al celor 13 ani trecuþi. În acele zile de decembrie milioane de oameni ºi-au pus speranþele în viitor, iar nouã, care printr-o conjuncturã a destinului sau în mod voit ne-am aflat în epicentrul evenimentelor, ne revine ºi acum o mare rãspundere pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, dar mai ales pentru ceea ce s-a întâmplat dupã aceea.

Unde sunt idealurile nobile ale manifestanþilor ºi sacrificaþilor? Nu înþeleg ºi nu voi înþelege niciodatã noþiunea de revoluþionar cu certificat! Nu am cerut ºi nu voi cere un astfel de certificat, pe noi urmând sã ne certifice sau nu doar istoria, de unde nimeni nu ne poate scoate.

Am fãcut noi ceea ce se cuvenea, ceea ce au cerut atunci demonstranþii? Dacã cei rãniþi, rãmaºi orfani sau mutilaþi sunt îndreptãþiþi la compensaþii care sã le uºureze existenþa, noi, ceilalþi participanþi, indiferent de merite, nu avem dreptul moral la nici un fel de privilegii. Asta, mai ales, într-o þarã cu grave probleme sociale ºi economice. Ce ne-ar îndreptãþi la privilegii? Faptul cã azi, la 13 ani din ziua I a marii speranþe în România, nivelul de trai este cu mult mai mic decât în 1989? Faptul cã ºpaga este primul cuvânt care se învaþã de la naºtere în maternitate ºi pânã la cimitir? Faptul cã înainte tinerii treceau Dunãrea înot, plecând aiurea spre alte zãri, iar acum o fac cu paºapoarte, fãrã vize, dar sunt aduºi înapoi cu avioanele? Faptul cã înainte învãþãmântul era obligatoriu ºi nu aveam analfabeþi, iar acum, dupã numeroase invenþii ºi reforme, avem tot mai numeroºi analfabeþi? Faptul cã acei copii din orfelinatele tot mai prost întreþinute s-au mutat acum în canalele de termoficare? Faptul cã înainte de 1989 aveai mãcar o ºansã sã capeþi de bine, de rãu, o garsonierã confort II, iar azi familiile de tineri trãiesc la limita promiscuitãþii?

Toate acestea la un loc ne aratã cã vorbele, sloganurile de atunci încep sã se piardã în negura altui veac ºi altui mileniu.