Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iulie 2002
other · adoptat
Emil Boc
Discurs
Domnul ministru are dreptate când invocã textul Constituþiei cu privire la deputaþi ºi senatori. Aºa este. Pânã nu vom modifica Constituþia, unde se menþioneazã cã orice mandat imperativ este nul, o asemenea formulã nu poate fi acceptatã în cazul deputaþilor ºi senatorilor. Repet, numai acolo avem aceastã formulã, cã orice mandat imperativ este nul, ºi în Constituþie se spune cã deputaþii ºi senatorii sunt în slujba poporului, în rest, o putem aplica aceastã formulã primarilor, consilierilor locali, consilierilor judeþeni, precum ºi altor persoane care deþin funcþii pe baza apartenenþei la un partid politic, pe baza acestui criteriu. ªi atunci avem, pe de o parte, în faþã, procesul de revizuire a Constituþiei, unde ºi la nivel parlamentar putem aplica aceastã formulã, dacã vom dori, iar, dacã o menþinem în textul legii, ea va fi aplicabilã tuturor celorlalte structuri. Amintiþi-vã de migraþia politicã a primarilor chiar ºi în acest mandat, precum ºi în mandatele anterioare, amintiþi-vã de migraþia politicã a consilierilor locali ºi judeþeni.
A spus domnul ministru cã este vorba de un raport politic. Aºa este, dar putem noi ignora raportul politic are existã, pe de o parte, între ales pe o listã ºi cetãþean? Cetãþeanul dã votul persoanei respective în considerentul apartenenþei lui la o anumitã listã de partid. Deci este ºi un raport între cetãþean ºi acela care este ales. Nu este corect oare sã îl sancþionãm pe acela care înºalã voinþa electoratului? În momentul în care el trece de la un partid la altul, el, în fapt, sfideazã voinþa electoratului, voinþa aceluia care l-a votat. Nu credeþi cã este nevoie sã trecem ºi la o sancþiune suplimentarã, în afarã de cea pe care o va putea avea la urmãtoarele alegeri?
Sancþiunea ar trebui sã fie menþinutã prin acest text de lege, ca acela care înºalã voinþa electoratului sã piardã mandatul, iar la nivelul senatorilor ºi deputaþilor, am precizat, ea nu se va aplica pânã nu se revizuieºte Constituþia, dar ar putea fi aplicatã la toate celelalte structuri.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.