Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 februarie 2021
other · adoptat
Anca Dana Dragu
Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unei inițiative legislative
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Domnul ministru Cseke Attila are cuvântul. Vă rog. Microfonul 8, vă rog.
## **Domnul Cseke Attila-Zoltan** _– ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației_ **:**
## Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor senatori*,
Este vorba despre un proiect legislativ de aprobare a ordonanței de urgență prin care s-au instituit două măsuri importante și vă rugăm să le susțineți prin aprobarea proiectului de lege.
În primul rând, este vorba despre prelungirea cu doi ani a contractelor de finanțare pentru obiective de investiții cuprinse în Programul național de dezvoltare locală* – etapa I. Dacă acest lucru nu avea loc, un număr de 1.005 obiective de investiții din 724 de unități administrativ-teritoriale nu puteau fi finalizate până la termenul prevăzut în acte normative, și anume sfârșitul anului trecut, iar una dintre consecințe era aceea că o sumă de 4 miliarde de lei noi trebuia restituită de către aceste UAT-uri la bugetul de stat.