Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 noiembrie 2010
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Mircea Dan Geoană:**
Bună dimineața, stimate colege și stimați colegi! Mulțumesc domnului senator David pentru sprijinul acordat.
La conducerea ședinței plenului Senatului de astăzi, 23 noiembrie, voi fi asistat de către colegii noștri, domnii senatori Orest Onofrei și Cornel Popa, secretari ai Senatului.
83 de senatori și-au înregistrat prezența până în acest moment.
Vă propun să începem cu ordinea de zi suplimentară, cu ceea ce nu am putut parcurge în ședința plenului de ieri – nu este o listă atât de amplă –, urmând ca, după aceea, să intrăm în ordinea de zi obișnuită, cu rugămintea către liderii de grup să fie de acord cu ideea ca la ora 12.00 să putem da votul asupra legilor organice care au termen de adoptare tacită mâine, 24 noiembrie 2010.
Dacă acest lucru este acceptabil pentru plenul Senatului, am să
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.