Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 august 2010
other · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
## **Domnul Mircea Dan Geoană:**
Bună ziua, stimate colege și stimați colegi!
Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă sesiunea extraordinară a plenului Senatului României, convocată pentru astăzi, 24 august 2010, având ca obiect dezbaterea și votul asupra proiectelor de lege înscrise în ordinea de zi, care vă va fi propusă în câteva minute.
Ședința a fost convocată de Biroul permanent al instituției noastre, în conformitate cu prevederile Regulamentului Senatului.
În conducerea ședinței noastre voi fi asistat de domnul senator Gheorghe David și de doamna senator Doina Silistru, secretari ai Senatului.
Până în acest moment, sunt prezenți 96 de senatori din totalul de 137 de senatori.
Aș dori să vă spun tuturor, cu multă prietenie, bine ne-am regăsit după aceste câteva săptămâni. Să sperăm că această parte a activității noastre și începutul activității Senatului României vor fi de bun augur pentru democrația și bunul mers al societății românești.
Dați-mi voie să salut prezența în plenul nostru a domnului prim-ministru Emil Boc, însoțit de ministrul justiției, domnul Cătălin Predoiu, și de ministrul finanțelor, domnul Sebastian Vlădescu.
Dați-mi voie să salut, de asemenea, prezența domnului ministru Valentin Iliescu, legătura Parlamentului cu Guvernul și invers.
De asemenea, îl salut pe domnul secretar de stat Emacu și, bineînțeles, pe colegii senatori care sunt și miniștri, domnul ministru Radu Berceanu, domnul ministru Markó Béla și domnul ministru Cseke Attila, care și-a ocupat poziția obișnuită din Senat.
Aș dori să-i urăm „La mulți ani!” colegului nostru Gabriel Mutu, „La mulți ani!”, cu multă prietenie, cu sănătate și cu putere de muncă!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.