Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
## **Domnul Mircea Dan Geoană:**
Doresc, de asemenea, în continuarea lucrărilor noastre de astăzi, să vă informez despre nota pentru exercitare de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Aceste legi sunt depuse la secretarul general al Senatului, sunt publicate pe pagina de internet a instituției noastre și se află distribuite către toți senatorii noștri, de aceea considerăm că aceste legi sunt în acest moment în atenția dumneavoastră, în eventualitatea dorinței de a exercita dreptul dumneavoastră de a sesiza Curtea Constituțională:
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 203/2008 pentru modificarea art. 13[1] din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004;
– Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor;
– Lege pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr. 266/2008;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local „Pasaj rutier denivelat superior Basarab”;
– Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 180/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 197/2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2009 privind restituirea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sau orice succesor legal al acesteia către Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie a sumelor existente în conturile acestuia la data de 31 decembrie 2006, predate conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2006, ca urmare a respingerii acesteia prin Legea nr. 308/2008;
– Lege pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2008 privind înființarea Autorității Naționale pentru Comunicații;
– Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 211/2008 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2008 privind înființarea Autorității Naționale pentru Comunicații;