Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 mai 2010
procedural · respins
Puiu Hașotti
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc.
## Stimați colegi,
Îl rog respectuos pe domnul senator Igaș, liderul Grupului parlamentar al PDL – pentru a înțelege toată lumea cine a solicitat pauza de consultări –, să renunțe la această solicitare, pentru că există – domnule, de ce... – întemeiata suspiciune că ar fi, pe undeva, o tendință de adoptare tacită.
O pauză de consultări presupune plecarea, mai mult sau mai puțin, a senatorilor, presupune o neînțelegere la nivelul liderilor grupurilor parlamentare, imposibilitatea de a se relua votul.
Așadar, să nu umblăm cu astfel de tertipuri și, pentru a nu există niciun fel de suspiciune că Grupul parlamentar al PDL dorește adoptarea acestei legi în mod tacit, să plece la Camera Deputaților fără amendamentele pe care le-am adoptat aici, acelea puține, și să plece la Camera Deputaților fără votul pe acest amendament decisiv, fundamental al acestei legi, cred – și este pentru prima dată când spun acest lucru despre solicitarea unui lider de grup, pentru că și eu sunt lider de grup – că această solicitare nu este întemeiată nu regulamentar, ci nu este întemeiată ca manieră de colaborare între noi și, domnule senator, ar fi foarte bine, sigur, dacă ați avea amabilitatea, să retrageți această propunere.
Dacă nu, suntem obligați să luăm o pauză de consultări, dar vă spun de acum că există acest risc, nu spun această strategie, de a trece legea prin adoptare tacită.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.