Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 septembrie 2009
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult, domnule senator.
Dacă sunt intervenții pe baza acestui text?
Înainte de a proceda la vot, aș dori să adresez o rugăminte doamnei vicepreședinte Anca Daniela Boagiu. În sesiunea precedentă, în plen și în cadrul Biroului permanent, am abordat în mod repetat subiectul legat de modul de organizare a Senatului pe problematica europeană. Avem în fața noastră un text complex, avem o obligație legală de a transpune în dreptul intern directivele Comisiei Europene, dar, în mod evident, dincolo de ceea ce au făcut în mod firesc comisiile permanente, există un grad de complexitate și un grad de necesitate pentru a filtra texte complexe, pluridisciplinare, cum este acesta, și într-un mecanism dedicat problematicii europene.
Dacă nu îndrăznesc prea mult, doamna vicepreședinte, aș dori să vă invit să reluăm dezbaterea cu privire la arhitectura parlamentară legată de integrarea europeană, inclusiv problematica comisiei senatoriale pentru problematică europeană, pentru a putea să tranșăm acest subiect în cadrul acestei sesiuni.
Vreau să vă informez că, probabil, pe 5 octombrie, dacă nu mă înșel, ultima țară care nu a ratificat Tratatul de la Lisabona, Irlanda, probabil că îl va aproba, ceea ce înseamnă că Tratatul de la Lisabona intră în vigoare în acest an, în această sesiune parlamentară. Cred că este obligația noastră să ne organizăm pentru acest nou element.
Pentru că doamna președinte Anca Daniela Boagiu a fost invocată de către președintele Senatului, o invit să spună câteva cuvinte, fără să încercăm să perturbăm procesul legislativ, dar este o temă cu adevărat importantă, modul de organizare pe problematica europeană în baza noului tratat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.