Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat
Anca Daniela Boagiu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Aș dori să fac două considerații de ordin procedural. Una este legată de ceea ce a invocat puțin mai devreme domnul președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări. Am în față fișa Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, care specifică foarte clar că, în data de 14.04.2010, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a transmis, cu avizul favorabil și cu amendamente, proiectul de lege mai departe, în dezbatere.
Cea de-a doua intervenție, tot de ordin procedural... și mă întreb de ce nu ați făcut-o atunci. Trebuia să dați aviz negativ, dacă erați convins, domnule președinte, să spuneți deja din comisie, nu să veniți în plen.
## Cea de-a doua intervenție.
Vă rog, domnule președinte, să luați act că, în conformitate cu prevederile art. 97, dezbaterea generală a proiectului de lege sau a propunerii legislative începe cu prezentarea de către inițiator sau, după caz, de către reprezentantul acestuia a motivelor care au condus la promovarea respectivului proiect, iar dezbaterea continuă cu prezentarea raportului comisiei permanente sesizate în fond de către președinte, vicepreședinte sau secretar, urmând, după aceea, să se dezbată fiecare articol, fiecare intervenție a fiecărui coleg.
Și aici revin la ceea ce v-a cerut liderul Grupului parlamentar al PDL. Cred că, dată fiind importanța acestei legi, a pune ordine în timpii de dezbatere este foarte important, astfel încât dezbaterile să nu ajungă un haos generalizat și să sărim de la procedură la amendamente, de la amendament respins la amendament acceptat și așa mai departe. Prevederile din Regulamentul Senatului ne spun foarte clar cum se poate face.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.