Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 iunie 2011
procedural · adoptat
Cătălin Marian Predoiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Sunt aspecte care țin de organizarea Curții de Apel. Este foarte adevărat ce spuneți dumneavoastră, sunt fenomene care și pe noi ne preocupă, modul în care curțile de apel administrează spațiile care le-au fost date în administrare.
De asemenea, cred că sunt chestiuni care ar trebui să stea în atenția Consiliului Superior al Magistraturii, din anumite puncte de vedere.
Ceea ce noi putem face este să intervenim legislativ. Acestea sunt pârghiile care sunt la dispoziția Ministerului Justiției: bugetul și intervenția legislativă.
Bugetele – vă informez –, din anul 2000 și până în prezent, au fost pe un trend crescător, iar în ceea ce privește intervenția legislativă suntem deja criticați că producem prea multe legi.
În speță, v-aș recomanda să adresați un memoriu și președintelui Curții de Apel. Dacă o veți face și către Ministerul Justiției, vă asigur că îl vom supune atenției Consiliului Superior al Magistraturii.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.