Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2014
oath taking · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
## **Domnul Mircea Dan Geoană:**
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule ministru,
Stimate colegi și stimați colegi,
Voi fi foarte scurt, pentru că timpul este înaintat și există și un calendar politic mai ardent puțin, dar vreau să vă spun un lucru, pentru că este Senatul României, unde sunt extrem de mulți oameni, din toate partidele, bărbați și femei care au avut de-a lungul anilor responsabilități în statul român. Cu toții am fost la guvernare, am fost și în opoziție, am revenit la guvernare. Acesta este caruselul democrației.
În urmă cu 10 ani de zile încheiam negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Acum zece ani, un deceniu. Și, pe vremea aceea, proiectul european unea națiunea română. Astăzi, tema europeană pare mai degrabă să ne dezbine. Și cred că, indiferent de momentul politic pe care fiecare opoziție încearcă să-l fructifice – este legitim, e un drept democratic, așa cum este dreptul firesc al majorității să apere un ministru competent, cum este cazul domnului Teodorovici, și echipa pe care o conduce –, cred că ar trebui să avem un pic de privire în oglindă și să ne întrebăm, poate,
cu toții ceea ce n-am făcut bine și astăzi ne certăm de ce unul a lăsat la 12%, de ce 35%, de ce nu 80%.
În primul rând, pentru că primii doi ani, 2005–2006, de pregătire a momentului aderării au fost prost utilizați. Cu tot respectul pentru cei care au guvernat atunci. Se vorbea de anticipate, se vorbea de orice altceva, dar nu de pregătirea instituțiilor pentru absorbția fondurilor europene.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.