Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 septembrie 2011
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 12–17 septembrie a.c.
Discurs
## **Domnul Mircea Dan Geoană:**
Mulțumesc, domnule președinte. Sunt intervenții pe fond?
Dacă nu sunt, am o rugăminte personală la domnul președinte Ghizdeanu și la domnul secretar de stat Iliescu.
Ieri, într-un ziar economic, am citit o informație, fără îndoială, de acuratețe, în care se constată că principalul producător de masă lemnoasă din România este un grup austriac, plasat undeva în Suceava, în Bucovina. Niciun fel de problemă cu investițiile străine, dimpotrivă, numai că acest grup austriac a depășit, ca volum de cifră de afaceri, ca rentabilitate și ca profit, ceea ce face „Romsilva”, întreaga regie.
Am rugămintea să primim o informare către comisiile interesate – Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, Comisia economică, industrii și servicii și Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală – pentru a putea să vedem care este situația pe cifre. Tot vorbim de venituri la buget, tot vorbim de management privat. Poate că a sosit clipa să ne uităm cu mai multă atenție unde sunt resurse importante și unde se pare că sectorul privat se preocupă puțin mai gospodărește de această resursă importantă a României. Este rugămintea mea personală.
Dacă nu sunt alte intervenții, este vorba de un raport al comisiei și un proiect de lege, o lege ordinară, suntem primă Cameră sesizată.
Votul dumneavoastră, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.