Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 iunie 2010
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
## **Domnul Mircea Dan Geoană:**
## Mulțumesc.
Procedurile de vot nu sunt legate, în derularea lor, de prezență. Art. 139 din Regulamentul Senatului prevede invitarea acestora și eventuala audiere chiar de către plenul Senatului. Nu am sesizat până acum și nu am fost sesizat – poate plenul va dori – să trecem la o audiere suplimentară în plen, dincolo de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Acest lucru nu l-am auzit până acum.
În aceste condiții, vă propun să avansăm în procedura noastră. Mesajul domnului Daea a fost foarte clar, și mesajul meu a fost la fel de clar, dar acum vă supun atenției modalitatea de vot.
După cum știți, acest tip de decizii se iau prin vot secret. Fiind vorba de mai mulți candidați, cutuma Senatului a fost de a avea un vot cu buletin de vot secret. Există, evident, și celelalte posibilități pe care regulamentul ni le permite, și aș dori să întreb plenul Senatului dacă modalitatea de vot secret cu buletine de vot, în cabinele de vot, cu tot ce înseamnă această tipologie de vot, este acceptabilă pentru plenul Senatului României. Dacă nu există alte obiecțiuni...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.