Ne pregătim de începerea ședinței noastre de astăzi, 5 mai 2010.
Rog ca liderii de grup să-și mobilizeze trupele către sala de plen și, evident, cei care s-au pregătit cu declarații politice, primul punct din ordinea de zi, să se pregătească pentru a prezenta de la tribuna Senatului României aceste declarații.
Salut încă o dată prezența distinșilor noștri invitați, cu mult respect și deferență. Imediat după consumarea acestui punct de declarații politice, ne vom reîntoarce la dezbaterea Legii pensiilor.
Bună dimineața!
După consultarea liderilor de grup, vă propun să începem ședința de astăzi cu declarații politice.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi, declarația mea politică am intitulat-o „Frica de reformă produce... scrisori deschise și editoriale nesfârșite”.
Proiectul legii educației produce spaime într-un sistem educațional depășit, situație indubitabilă în acest sens, motiv pentru care, conștient sau nu, o pleiadă de profesori universitari cu studii în țări străine, care nu știu și nici nu doresc să afle situația din mediul preuniversitar românesc, scriu, scriu în neștirea lor, au păreri pe care le consideră adevăruri demne de postulat și musai trebuie să le reverse peste neamul românesc. Au un exemplu emblematic, îl au ca exemplu pe singurul fost ministru al educației care a vândut o cantină studențească unui privat pentru a construi un mall comercial. Vă vine să credeți?
Aș fi putut intitula această declarație „Acești universitari multilateral neinițiați și ideile lor năucitoare”, pentru tot ce afirmă.
Mergeți în școli, domnilor, luați un an sabatic, peregrinați la fel ca apostolii și o să reveniți, vă asigur, vindecați de populism, vindecați de prea multă știință de carte inutilă în spațiul pedagogiei românești. Veți fi, cu siguranță, decenți în aprecieri.
Proiectul legii va avea ca efect indirect repartiționarea ponderii celor trei principii de muncă ce s-au cristalizat în învățământul românesc în acești 20 de ani: „Nu avem cu ce sau cu cine.” – 80%, vă rugăm să ne sponsorizați!” – 15%, „Haideți să facem!” – 5%, va elimina acest obicei păgubos al egalitarismului în evaluare și, implicit, în retribuire.
Priviți în facultăți, în unitățile școlare, avem o clasă de cadre didactice în cvasitotalitatea lor cu calificativ FB la final de an, este ca și cum am spune că toți oamenii planetei sunt la fel de sănătoși. Nu aveți frisoane determinate de ipocrizie?
Dacă mă raportez la cele scrise de dumneavoastră, vă mărturisesc că eu cred că universitarii ar trebui să știe că în practica europeană, invocată de cei care nu o cunosc, unde există 8 niveluri de calificare, învățământul obligatoriu se încheie la 16 ani: tânărul are nivelul 2 de calificare și drept de muncă. Legea propusă oferă românilor de orice vârstă șansa capitalizării creditelor profesionale în orice țară europeană, potrivit _European Credit System for Vocational Education and Training._ În România, acum, există doar 5 niveluri de calificare, iar din 2005 se fac eforturi pentru ralierea sistemului național (NCVET) la cel european (ECVET).
Pe de altă parte, durata propusă a studiilor postobligatorii – teoretice/tehnologice – este: 3-4 ani – liceul, 3 ani – licența, 2 ani – masteratul. Total: 8-9!
Să fie această adunare chiar atât de dificilă pentru universitari? S-au uitat vremurile, nu prea apuse, cu 4 ani liceu și 4 ani facultate, total 8?
Mai gândiți, domnilor, înainte de a vă da cu părerea... Ați atacat problema titulatura pe post, desigur, un fel de a dormi liniștit, statul plătește..., un mod de a vorbi, de a te găsi în treabă, doar ca să nu taci...
Un exemplu tot vă dau – în învățământ, nu-i așa?, or fi salariile mici, dar sunt sigure, iar „odată intrat în sistem, nu mai poți fi dat afară decât cu Procuratura” (din folclorul profesional).
Titularizarea pe post garantează oricărui profesor – cu sau fără definitivat, cu sau fără performanțe și multe altele de tip mioritic – căldura unui post sigur, iar directorului de școală i se răpește șansa de a fi cu adevărat responsabil atât uman, cât și material, o tragedie, desigur.
Și acum doresc să mă adresez, retoric desigur, unui rector matusalemic, așa-zis reformator, placat de PNL în zona educațională, un mentor al antireformei cu orice chip, dacă cere partidul... Un om care vine de nicăieri până în anul de grație 1989, 15 ani la rectorat, să recunoaștem performanța carapacelor, trei ani la președinția Consiliului academic al UBB, trei ani la Ministerul Educației! Ce altă universitate din țară cu tradiție a mai avut o astfel de continuitate managerială, potențată și de șansa unui mandat ministerial complet, în regim de simultaneitate chiar?!
Dar oare de ce UBB nu se numără printre primele 500 de universități de prestigiu din lume? Nu v-ați întrebat? Oare nu au existat resursele intelectuale pentru o analiză în profunzime, pentru o viziune strategică, pentru o schimbare?
De ce am crede în profețiile privind „reforma de trei parale” a actualului ministru al educației, când domnul rector, potrivit proverbului, „nu a fost profet nici măcar în satul lui”?
Domnul Marga pretinde, poate pe drept cuvânt, că „învățământul din România, la nivelul anului 2000, era la nivelul Ungariei, Poloniei sau Cehiei. Că l-au stricat mai târziu, mai ales oamenii puși de domnul Băsescu, este altceva.”
Domnul Marga ne crede tare uituci. După 2000, educația a fost condusă cinci ani de către PSD (Andronescu, Atanasiu, Andronescu), doi ani de către PNL (Adomniței, Anton), 2,5 ani de către PDL (Miclea, Hărdău, Funeriu). Ca să fiu înțeles și de universitarii școliți în țări apuse, cei cinci A, citiți apocaliptici, nu puteau fi corectați de cei de la PD. Să fie oare oamenii PDL-ului atât de puternici pentru a distruge, în mai puțin de trei ani, într-un astfel de sistem preponderent inerțial, tot ceea ce crease bun domnul Marga în anii 1997–2000 și continuaseră ceilalți în următorii șapte ani? Ca să vezi...
Cel care azi reproșează, în ritm crescendo, actualului ministru al educației faptul că „n-a condus vreodată o clasă, o grădiniță, o școală, o catedră, o facultate” este membru în Biroul politic central al PNL.
Să fie oare vinovat domnul Funeriu pentru faptul că nu este inginer inspector de șantier precum domnul Adomniței acum doi ani? Pe atunci, domnului Marga acest lucru nu i se părea nefiresc... Amnezie să fie, rea-voință să fie, inconștiență să fie sau ceva mai rău, să uiți ce afirmi sau să semnezi ce afirmă alții, câte variante, domnilor...
Domnul Marga pretinde că „Proiectul noii legi a educației este peticit, defazat și fără viziune, este anacronic în raport cu ce se întâmplă în Europa și defazat în raport cu nevoile României”. S-ar zice că domnul Marga nu a mai fost de multă vreme nici prin țară și nici prin Europa.
Dincolo de lacunele sale de caracter, domnul Marga pune sub semnul întrebării chiar concepte științifice: „România are nevoie și de copii educați, nu numai de copii cu competențe.” Să fi uitat domnul Marga, brusc, definiția educației – aici este copiat, cu _copy-paste_ , de tot felul de universitari –, să se afle oare întreaga Europă într-o gravă eroare, recomandând insistent dezvoltarea de competențe?
Sunt multe de spus, o mină de aur este domnul Andrei Marga, o mină de aur prin combinațiile permanente, conjuncturale dintre consecvență și inconsecvență. Este fabulos acest domn, o gogoașă care mă fascinează prin ipocrizia sa, prin apetența sa pentru putere. Nu este un pericol pentru Proiectul legii educației, dacă este decopertat de o mască, care pe mulți i-a păcălit...
Domnule președinte,
Fiindcă materialul este destul de larg și pentru că nu aș vrea să rețin din timpul alocat grupului nostru, aș vrea să închei cu partea finală.
În material este doar o mică parte a operei caracterizate de incertitudine a acestui domn, care înveninează, inconștient spun eu, învățământul românesc. Este timpul să se pensioneze, să citească ce a scris, să se minuneze de unul singur, desigur...
Marga nu este filozof, Marga este fizician fără să știe. Marga utilizează principiul incertitudinii, enunțat de Werner Heisenberg, cu susul în jos, glisează ceea ce este în mintea sa, la nivel micro, spre sistemul de învățământ național, la nivel macro.
Principiul incertitudinii a fost un pas important în dezvoltarea științei, dar aplicat în sens invers bulversează echilibrul educațional spre care se tinde prin reforma propusă. Mesajul meu: uitați-l pe Marga, ignorați-i veninul de orientare politică și personală, dacă doriți binele învățământului românesc!
Retoric, vă întreb: credeți că un rector trebuie îmbălsămat în funcție? Dacă da, uitați ce am scris.
Domnul Andrei Marga este un intelectual incontestabil, foarte probabil inspirat din Kundera și mai puțin din Thomas Mann, tehnic vorbind – dovadă variațiunile tematice ale Domniei Sale –, dar are un mare defect: scrie sau semnează mai mult decât citește, mă refer la propriile articole, editoriale etc., de aici inconsecvența, presupun, desigur. Este timpul să citească ce a scris și mai cu seamă să-și asume propriile antinomii discursive, nu doar pe cele universitare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.