Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 martie 2011
procedural · adoptat
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Mircea Dan Geoană:**
## Stimate colege,
## Stimați colegi,
Doresc să vă reamintesc că Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în ședința comună de ieri, 8 martie anul curent, au stabilit ca dezbaterea moțiunii de cenzură să aibă loc miercuri, 16 martie anul curent, la ora 15.00, conform regulamentului și Constituției României.
De asemenea, doresc să vă informez că propunerea pe care o avansez este ca timpii de dezbatere alocați fiecărui grup parlamentar să fie timpii clasici, respectiv 20 de secunde per parlamentar, ceea ce, cumulat, înseamnă timpii obișnuiți alocați fiecărui grup parlamentar.
Am să rog ca, la ordinea de zi de miercuri, 16 martie anul curent, acest punct să fie prezentat în mod distinct. Evident, fiecare lider de grup va prezenta și va pregăti, împreună cu colegele și colegii, intervențiile în jurul acestei moțiuni de cenzură.
Ordinea de zi de astăzi fiind astfel epuizată, declar încheiată ședința noastră. Fiecare din cele două Camere ale Parlamentului își urmează programul obișnuit de lucru în plenul fiecărei Camere.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Mulțumesc mult doamnei deputat Mariana Câmpeanu. Nu e ușor.
Mulțumesc foarte mult.
Ne revedem săptămâna viitoare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.