Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 septembrie 2011
procedural · retras
Vasile Timiș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc mult, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Vreau să fac, foarte pe scurt, patru remarci.
Prima remarcă. Conform Legii nr. 303/2008, cinematografele care trebuiau predate erau în număr de peste 300 și s-au predat 121 până în prezent. Doar două și-au păstrat destinația de instituții culturale: la Râmnicu Vâlcea și Slobozia. Celelalte au ajuns să aibă cu totul altă destinație.
A doua remarcă. În actuala ordonanță este vorba despre 33 de cinematografe din cele peste 150, care au o situație oarecum incertă.
S-a explicat foarte clar de către dumneavoastră: este vorba despre trecerea din privat în public, tocmai pentru a facilita atragerea unor fonduri europene – și nu sunt puține – pe această zonă.
Apoi vreau să precizez, în al treilea rând, că RADEF-ul a reabilitat deja trei cinematografe. Noi considerăm că este o reușită: Cluj, Ploiești, Craiova. Cel din Ploiești a costat 250.000 de euro și urmează altele.
În ceea ce privește Timișoara, cu a patra observație sau prezentare în fața dumneavoastră, vreau să spun că este vorba despre o problemă rezolvată printr-o altă ordonanță de urgență.
În ceea ce privește finalitățile vizate de ordonanța de urgență a Guvernului adusă în fața dumneavoastră, încă o dată, repet, sunt cele legate de atragerea de fonduri europene, de promovare a filmului în general și a filmului românesc în special.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.