Mircea Dan Geoană

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Vă mulțumesc, domnule senator.

Domnul președinte Markó Béla, înțeleg că doriți să luați cuvântul.

Domnul senator Markó Béla, urmat de domnul senator Sorin Serioja Chivu.

Vă rog, domnule președinte.

## **Domnul Markó Béla** _– viceprim-ministru_

## _al Guvernului României_ **:**

## Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,

Permiteți-mi câteva cuvinte ad-hoc privind un eveniment și o zi extrem de importantă, Ziua Națională a României. Nu știam că astăzi vom avea o ședință solemnă în Senatul României. Totuși, știm cu toții ce sentimente și ce opinii avem față de această zi importantă, așa cum am spus.

Istoria, evenimentele din istoria noastră ne-au contrapus de foarte multe ori pe noi, românii și maghiarii, și, dacă facem un inventar al acestei istorii, putem găsi momente, putem găsi evenimente, putem găsi date care ne-au pus de cealaltă parte a baricadei, dar la fel sunt convins că putem găsi evenimente, putem găsi momente, putem găsi idei prin care ne așezăm și ne-am așezat pe aceeași platformă.

Ziua de 1 decembrie, de fapt sfârșitul Primului Război Mondial și a tot ce a urmat acestui război, are o altă semnificație pentru români și a avut o altă semnificație pentru maghiari.

Românii de atunci, în mod firesc, au trăit ziua de 1 decembrie ca pe o victorie extrem de importantă pentru întreaga națiune română.

Maghiarii de atunci, în schimb, au trăit ziua de 1 decembrie ca pe o pierdere, pierzându-și statalitatea de până atunci.

Deci ziua de 1 decembrie are o altă semnificație și trebuie să înțelegem cu toții că abordarea noastră diferă din acest punct de vedere.

În același timp, avem și un alt motiv pentru care eu nu pot afirma că astăzi, după aproape un secol, când, într-adevăr, tot ceea ce a avut loc atunci a devenit istorie, am avea aceeași abordare, fiindcă maghiarii, trăind acea perioadă, au avut și așteptări foarte importante și foarte pozitive, așteptări bazate pe Proclamația de la Alba Iulia. Proclamația de la Alba Iulia „a promis popoarelor” – așa s-au exprimat pe atunci cei care au formulat proclamația – că fiecare popor din Ardeal se va instrui și se va administra în propria limbă, cu persoane alese din sânul său și, după aproape un secol, putem afirma că multe dintre acele promisiuni sau cel puțin o parte dintre acele promisiuni, în acești 20 de ani, într-adevăr, s-au realizat, iar o altă parte dintre acele promisiuni și dintre acele angajamente trebuie să se realizeze în următoarea perioadă.

De aceea, permiteți-mi să mă refer la Legea educației naționale, la discuțiile noastre, la disputele noastre privind învățământul în limba maternă cu o anumită dezamăgire. Demult ar fi trebuit să depășim aceste controverse, demult ar fi trebuit să depășim aceste contradicții, dar sunt convins că, mai curând sau mai târziu, vom reuși acest lucru.