Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat
Vasile Ion
Discurs
## Domnule președinte,
Eu constat că anumiți colegi ai noștri vin să ne convingă să intrăm pe fond cu o lege șchioapă. Eu înțeleg celeritatea și dorința actualei guvernări de diminuare a pensiilor, dar eu refuz să particip la o asemenea discuție, în condițiile în care, măcar din punct de vedere procedural, această reglementare nu vine aici, în fața senatorilor, conform cu ceea ce precizează regulamentele noastre.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.