Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 martie 2011
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Mircea Dan Geoană:**
Vă mulțumesc și eu.
Cred că în acest moment pozițiile grupurilor parlamentare au fost exprimate.
Doresc să readuc atenția plenului asupra ordinii de zi.
Am o sugestie, pentru că suntem la începutul ședinței și pentru că este înscrisă la punctul 4 o declarație a Senatului României privind reafirmarea apartenenței României la valorile francofoniei, ale mișcării francofone, în condițiile aniversării, ieri, a înființării acestei organizații din care facem parte, și vă supun atenției introducerea acestei declarații la primul punct în ordinea de zi, urmând ca, după aceea, să intrăm imediat în declarații politice și în restul ordinii de zi de astăzi, tocmai pentru a putea să marcăm în mod distinct punctul nostru de vedere cu privire la această organizație.
Cu această modificare, vă supun aprobării ordinea de zi de astăzi.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cu 97 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și nicio abținere, ordinea de zi a fost aprobată.
Programul de lucru pentru astăzi, programul obișnuit.
Suntem în transmisie radiodifuzată cu întrebările și interpelările. Sper să existe același entuziasm de participare și la acest moment al plenului nostru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.