Mircea Diaconu

## **Domnul Mircea Diaconu:**

## Doamnelor și domnilor,

Din păcate, suntem din nou atât de puțini încât o să-mi permiteți – vă rog din suflet! – să mă adresez privitorilor de la balcon, care sunt mai mulți decât noi, evident, unor prieteni din sală și presei.

De ce vă spun asta? Pentru că simt nevoia să mă descarc. De trei zile, n-am liniște, n-am pace, pentru că asist – și, din păcate, asist – la o campanie fără precedent împotriva acestei instituții la care continui să vin la toate programele sale. Cât pot, sunt prezent.

M-am mirat, prima dată, când, senator proaspăt fiind, se comenta public bugetul Senatului. Aici aflam o cifră și un procent, în presă cu totul altele. Nimeni nu reacționa. Vreau să spun instituția ca atare. Am mers mai departe. Am aflat, tot din presă, că salariul mediu în Senat era de 6.000 și ceva de lei. Am fost mirat iarăși, pentru că indemnizația de senator, cel puțin aceea pe care eu o iau, este de 4.900 de lei. Atunci, de unde? Și iarăși, nimeni nu a reacționat. Vorbesc de instituția ca atare.

Ajung în zilele noastre și vă semnalez, dacă nu ați observat..., și am senzația că, nereacționând fiecare dintre dumneavoastră și noi, cu toții, la un loc, la acest lucru, la această unică campanie împotriva noastră, înțeleg că doar eu sunt mirat și nervos.

Azi-dimineață, am venit cu „Dacia” Senatului, „Loganul” Senatului, la mâna a doua – aceasta fiind „luxul” senatorului Mircea Diaconu! –, am trecut pe la un service și am lăsat-o ca să fie pusă la punct, adusă la zi, cu revizii, cu tot ce trebuie, în speranța că azi după-amiază pot să predau cheile Senatului. Deci să predau „luxul” Senatului. Din păcate, e cam mult de lucru la ea și aceasta va fi mâine. În același timp, am venit calat și pornit, și nervos să predau, de asemenea, numita cotă forfetară.

De atâtea ori am auzit că aceasta înseamnă „luxul parlamentarului”, „luxul senatorului”, din cauza căruia și acum vreo patru luni de zile se pare că țara nu mergea bine, acum, cu atât mai rău, țara nu merge bine, criza se datorează, nu-i așa?, luxului pe care parlamentarii și-l permit, pe care îl vedem pe toate televizoarele și, mai zic o dată, la care nimeni nu reacționează.

Din păcate, azi-dimineață, vorbind cu alți colegi, am înțeles ceva mai multe lucruri. Iată un caz. Eu sunt președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Cehia, am avut o întâlnire deja cu ambasadorul Cehiei și am făcut un fel de program, dacă vreți, de relații între cele două grupuri parlamentare. Va trebui să fac o hârtie, cu ștampila mea de senator, și să anunț că nu pot să mai fac nicio relație, acel program cade, pentru că nu mai am voie sau nu mai e moral – ca să spun așa – să fac nicio deplasare, să reprezint Senatul în terțe întâlniri și relații.

Acum vin și vă spun ce am în cap. Solicit, cât mai repede, domnului președinte și Biroului permanent al Senatului o luare de poziție, dacă vreți, în raport cu acest atac, repet, fără precedent asupra instituției numită Parlament. Ar însemna, dacă dăm curs sau dacă reacționăm așa cum se dorește, tăind și închizând, și respingând, așa cum eu vreau să predau cota forfetară, închizând toate relațiile noastre cu teritoriul și toate relațiile noastre, ca instituție, vreau să spun, cu exteriorul, ceea ce înseamnă că, dacă așa vom face, dacă Senatul, prin Biroul permanent, va decide acest lucru, în această luare de poziție eu, ca senator, am să mă supun ei.