Mircea Ionescu-Quintus

## **Domnul Mircea Ionescu-Quintus:**

Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Stimate colege ºi stimaþi colegi,

Sunt încã surprins ºi contrariat de faptul cã persoane publice, mai mult sau mai puþin îndreptãþite, ºi-au exprimat opinii potrivit cãrora românii, adicã noi, eram învinovãþiþi de holocaust, de producerea unor dramatice întâmplãri petrecute cu multe zeci de ani în urmã, undeva în Moldova sau în Basarabia.

De la aceastã înaltã tribunã s-au luat atitudini demne ºi s-au rostit proteste, pe care le împãrtãºesc întru totul, în sensul cã asemenea aserþiuni grave nu corespund realitãþii ºi cã datoria de a ne întoarce în timp pentru corecta cunoaºtere a trecutului revine în primul rând istoricilor.

Mãrturisesc cã nu mã bucur de o pregãtire deosebitã în materie, dar am avut ºansa sã ascult istoria de la dascãli iluºtri, chiar ºi de la Iorga, ºi de la ei am învãþat sã preþuiesc ºi sã-mi venerez înaintaºii, adevãraþi fãuritori de istorie. Am învãþat mai ales sã respect adevãrul, adevãrul istoric, adevãr pe care, datoritã vârstei, îl cunosc nu din relatãri, nu din lecturi, nu din memorii, ci din trãirea unor împrejurãri în care s-a vãdit neîndoielnic comportarea noastrã faþã de evrei în acel timp ºi în toate timpurile.

ªi iatã, exact acum 58 de ani, la început de aprilie 1944, mã aflam cu unitatea mea militarã la Roman, în plinã zonã de front. Autoritãþile locale hotãrâserã sã foloseascã cetãþeni evrei nemobilizaþi pentru curãþenia oraºului, într-un program zilnic de patru ore. Aveam gradul de sublocotenent de rezervã ºi am primit misiunea de a supraveghea modul în care se desfãºura aceastã acþiune, þinând seamã de locul în care se petrecea.

Încã din prima zi s-au prezentat peste o sutã de persoane amãrâte ºi îngrijorate, femei ºi bãrbaþi, tineri ºi bãtrâni, unii suferinzi. Dupã o sumarã triere ºi de acord cu împuternicitul primãriei, am trimis imediat acasã toate femeile, toþi bãtrânii ºi bolnavii ºi am pãstrat pentru lucru vreo 20 de tineri. Acestora li s-au alãturat imediat, ºi din proprie iniþiativã, numeroºi localnici care ieºeau în faþa caselor fãcând ºi ei curãþenie ºi invitând pe tinerii evrei în curþile lor pentru a bea apã ºi pentru a se spãla, dovedind ºi de data aceasta bunãvoinþã ºi înþelegere.

Corvoada a durat cam o sãptâmânã, am oprit-o în zilele de Paºte, dupã care nu a mai continuat.

Stimate colege ºi stimaþi colegi,

Poate cã nu aº fi amintit acum aceastã întâmplare, dacã, dupã vreo patru-cinci ani, nu aº fi revenit printre romaºcani, ca arbitru de volei, ºi dacã nu aº fi fost invitat, dupã meci, de cãtre primul-secretar al municipiului, un inginer evreu care, recunoscându-mã, a dorit sã-mi mulþumeascã pentru omenia de care am dat dovadã, nu numai eu, faþã de conaþionalii sãi, dintre care unii poate cã mai trãiesc ºi astãzi.

Dacã astfel de purtãri fireºti înseamnã holocaust, înseamnã barbarie colectivã, ar fi îndreptãþite opiniile la care m-am referit la începutul cuvintelor mele.