Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 martie 2001
procedural
Mircea Nedelcu
Discurs
## **Domnul Mircea Nedelcu:**
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Domnule preºedinte, Doamnelor ºi domnilor senatori,
Astãzi, la mai mult de 3 luni care s-au scurs de la alegerile generale din noiembrie 2000, situaþia social-economicã a românilor este la fel de dificilã, speranþele, abia renãscute o datã cu schimbarea survenitã, încetul cu încetul se nãruie, iar cetãþenii par sã nu mai accepte rolul de cobai.
Pe zi de trece, Programul de guvernare al P.D.S.R. se dovedeºte doar o culegere de texte, soluþii concrete care sã aducã economia pe linia de plutire nearãtându-se pânã la ora actualã. Doar amânãri, doar speranþa unei infuzii financiare externe, doar bune intenþii.
Este adevãrat, gestiunea predatã de fosta putere se înscrie în limitele dramaticului, dar actuala putere este aceeaºi, cu singura deosebire cã P.N.Þ.C.D.-ul a fost înlocuit cu P.D.S.R.
Judeþul Hunedoara este unul dintre cele mai încercate judeþe ale României. Aproape toate localitãþile reprezintã zone monoindustriale.
Genialele mãsuri reformatoare adoptate în ultimii ani, lipsa unui real interes pentru soarta oamenilor acestor locuri din partea celor care au condus þara pânã acum au avut drept rezultat calamitarea socialã a unei vaste regiuni, cândva bogatã, ce atrãgea tineri din toate colþurile României, pentru posibilitatea de a-ºi construi aici un viitor, o viaþã normalã pentru ei ºi familiile lor.
Dacã dupã Revoluþia din Decembrie 1989 o mulþime de oraºe româneºti au fost declarate oraºe-martir, la fel s-ar putea martiriza toate centrele industriale ale judeþului Hunedoara în urma reformelor, restructurãrilor fãcute dupã ureche sau dupã partituri scrise în cancelarii occidentale ºi care nu aveau alt scop decât înmormântarea mineritului ºi siderurgiei în România.
Astãzi, starea socialã a judeþului nostru estre mai mult decât precarã. Sãrãcia ºi ºomajul sunt atributele dominante, alãturi de lipsa oricãrei perspective pentru oamenii acestor meleaguri, greu încercaþi de bolile generate de mizerie ºi sãrãcie.
Datele statistice stau la dispoziþia oricui este curios unde poate ajunge o naþiune condusã haotic.
Existã localitãþi, cândva înfloritoare, care astãzi nu au nici apã de bãut. Da. În mileniul III, în comuna Ghelari apa se distribuie timp de 6 ore pe sãptãmânã, din douã în douã zile, câte douã ore. Orãºtia, Bradul, Simeria abia dacã mai supravieþuiesc. Din nefericire pentru locuitorii judeþului Hunedoara, nici Guvernul actual nu pare sã fie în posesia unor mãsuri, soluþii salvatoare. Sute de tineri cer tot mai vehement vizã pentru strãinãtate, zeci de ºomeri ameninþã cu sinuciderea dacã nu gãsesc urgent un loc de muncã.
Hunedorenii sunt oameni liniºtiþi. Strãvechea tradiþie muncitoreascã, ºcoala muncii în care au crescut generaþii întregi ºi-au lãsat amprentele pe aceºti oameni, astfel încât nici un guvern nu a avut probleme majore pânã acum cu ei. Însã ºi rãbdarea lor are o limitã. Pentru început, zilele trecute, sute de disponibilizaþi au ieºit în stradã solicitând atenþia factorilor de decizie, atrãgând atenþia cã se aflã în pragul disperãrii.