Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 aprilie 2010
Informare · Trimis la votul final
Mircea Nicu Toader
Discurs
## **Domnul Mircea Nicu Toader:**
## Doamna președinte,
Am o rugăminte, și o să solicit și plenului aprobare. Știți, foarte bine că la Proiectul legii privind împădurirea pădurilor a apărut o dispută referitoare la acel amendament. Împădurirea terenurilor, da!
Mulțumesc mult.
Aș avea rugămintea să nu o trimitem la votul final și să fiți de acord să o retrimitem la comisie, ca să găsim și o soluție, este adevărat, dar în același timp să eliminăm și discuțiile referitoare la vot.
Vă rog să supuneți la vot reîntoarcerea la comisie – procedural –, chiar dacă suntem în această fază, dar fiindcă n-am intrat în sesiunea de vot final, vă rog să fiți de acord cu acest lucru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.