Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2010
other · adoptat
Mircea Nicu Toader
Discurs
## **Domnul Mircea Nicu Toader:**
Doamnă președinte, s-a solicitat apel nominal, dumneavoastră ați propus și ați hotărât.
Vă rog să opriți dezbaterile, chiar pe procedură, că este absolut nefiresc, să nu spun altfel, ca jumătate de sală să nu se poată exprima decât pe procedură din când în când, iar Grosu Corneliu prezent cinci, care reprezintă dreptul la exprimare, să vorbească tot Günthner Tiberiu absent Gyerkó László prezent S-a propus, haideți să trecem mai departe, că nu suntem Hașotti Puiu prezent datori să stăm. Cine vrea să stea în sală, de la opoziție, să Hărdău Mihail delegație stea și să se exprime, cine nu, nu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.