Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 septembrie 2011
procedural · respins
Mircea Nicu Toader
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 2–10
Discurs
## **Domnul Mircea Nicu Toader:**
## Doamnă președinte,
## Stimați colegi,
Înainte de a supune la vot, știm cu toții că ne-am blocat săptămâna trecută pe aceeași problemă. Am discutat-o în Birourile permanente reunite – și domnul președinte Geoană poate să confirme – și am și susținut ce se întâmplă dacă colegii noștri de la Senat de la Grupul parlamentar al PSD nu vin la comisie, și mi s-a replicat: domnule, cred că vă gândiți la un lucru care nu se va întâmpla niciodată. Sau: acuzăm pe nedrept. Indiferent de formulare, este același lucru.
Ne aflăm într-o situație în care...
Până la urmă, este un blocaj pe care trebuie să-l depășim. Indiferent cum am încerca noi, indiferent ce am spune, există niște rapoarte, chiar dacă ele sunt contestate. Singurii care pot sau singurul argument care poate să existe este un vot al plenului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.