Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 martie 2010
other
Mircea Nicu Toader
Primirea de răspunsuri la interpelările adresate prim-ministrului și membrilor Guvernului
Discurs
## **Domnul Mircea Nicu Toader:**
Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri,
Stimați colegi deputați și doamne deputate,
Vreau să subliniez, încă o dată, deschiderea pe care a avut-o Guvernul Boc pentru a aduce în plenul Camerei Deputaților asemenea dezbatere, și sunt convins că măsurile care au fost prezentate și tot ceea ce a prezentat premierul, și ca măsuri care au fost realizate anul trecut, și, în special, în acest an, ne vor permite să traversăm această perioadă foarte grea.
Și cred că domnul prim-ministru este de acord că trebuie să mulțumim, în primul rând, mediului privat, acelor întreprinzători mici, mari, care în această perioadă foarte grea, în care, fără să stea la ușa ministerelor, fără să asigure prin sindicate presiuni, au reușit să traverseze o perioadă grea, fiind, practic, singurii contribuitori la bugetul de stat. Pentru și către ei trebuie să ne îndreptăm atenția, să le asigurăm toate măsurile necesare pentru a funcționa în această perioadă grea, de a-și menține afacerile și de a reuși ca, după această perioadă de criză, în care revirimentele au început să apară, în primul rând, spre această zonă, fiindcă oricât am vrea noi, oricâte micșorări de cheltuieli am face în sectorul bugetar, fără alimentarea bugetului de stat și fără a influența mediul privat nu putem merge înainte.
Apropo de acest lucru, cred că modul în care a gândit Guvernul ca mediul de afaceri să fie cât mai curat, chiar și așa, cu mult discutatul impozit forfetar, și dați-mi voie să vă dau niște cifre: au fost închise 173.000 de firme, dintre care 93.000, deci 53%, aveau zero, pur și simplu, nu au depus niciun fel de bilanț. De asemenea, 32% erau în pierdere, și numai 21.000 erau cele care aveau profit.
Și altă cifră care poate să fie concludentă, faptul că s-au transformat, în această perioadă, din societăți comerciale, 75.477, în societăți în care activitatea comercială este considerată de persoane fizice autorizate, și s-au mai înființat 64.000 de societăți comerciale, fiind aproape echilibrat cu numărul celor care s-au închis, dovedește că măsurile pe care le-a luat Guvernul Boc pentru această modalitate de echilibrare a modului în care sunt privite societățile comerciale, indiferent de zona în care activează, a fost bună.
Sigur că măsura pe care a propus-o premierul pentru a stabili cu adevărat un impozit forfetar, pentru cele care sunt în zona evazionistă, este foarte bună. Și vreau să subliniez, încă o dată, și credeți-mă, că provin din acest mediu, problema TVA-ului.
Este prima dată când un guvern s-a aplecat cu adevărat asupra modului în care se rambursează TVA-ul, asupra modului și timpului în care societățile comerciale își preiau înapoi TVA-ul, fără a trece o perioadă foarte mare de timp.
Ca motiv de evaziune, știți că zona cea mai importantă a evaziunii e zona din agricultură, și faptul că acel ordin al ANAF-ului, care prevede că și pentru exportatori cu categorii mai speciale, pe baza unei garanții bancare, se returnează TVA-ul, urmând ca controlul să fie efectuat în următoarea perioadă, înseamnă pentru ei o gură de oxigen și, în mod cert, o modalitate de a funcționa în bune condițiuni activitatea.