Trebuie să vă recunosc că sunt într-o stare de șoc... ceea ce mi se întâmplă...
Eu trebuie să clarific niște lucruri înainte de a citi ceea ce mi s-a întâmplat.
Astăzi, la Comisia juridică, am întrebat dacă există o singură probă care să mă incrimineze. Ăsta e rezultatul votului. Văd aici oameni care se bat, PSD-iști, liberali, cine a votat, cum a votat. Cred că au votat oameni care au făcut o analiză și n-au găsit proba aia. Eu nu am văzut-o, pentru că nu mi s-a dat posibilitatea.
E bine să cunoașteți că am avut doar o oră și jumătate să văd dosarul, în raport cu alți colegi care studiază dosarul de trei săptămâni și sunt multe, multe alte lucruri care, pur și simplu, sunt într-un contrast total cu tot ceea ce trebuie să însemne respectul față de un parlamentar, de un demnitar, de un om care vine să creeze legi pentru români, pentru România.
După cum bine cunoașteți, vineri, înaintea alegerilor electorale, am emis un comunicat de presă și am arătat că doresc ridicarea imunității, astfel încât organele de cercetare penală să poată solicita și efectua orice acte de urmărire penală, așa cum ar fi făcut față de orice cetățean al acestei țări.
Am arătat că sunt nevinovat și cred în instituțiile din țara noastră și în modul în care acestea își îndeplinesc atribuțiile. Cred în continuare în aceste instituții, dar, după ce am văzut dosarul de urmărire penală, am ajuns la concluzia că și organele de cercetare penală pot fi induse în eroare în mod intenționat de anumite persoane certate cu legea și cu moralitatea socială.
În cauza mea, un individ cu probleme grave psihice, un fel de schizofrenie acută, și cu probleme juridice, cercetat pentru evaziune fiscală, grup infracțional organizat și alte infracțiuni, în prezent aflat sub control judiciar după aproape șapte luni de arest preventiv – a se vedea Dosarul nr. 515/105/2014 –, cu scopul de a-și genera consecințe penale mai favorabile în propria cauză ce se află pe rolul instanțelor și dintr-o vendetă personală, a pus la cale un plan de discreditare și de învinuire nedreaptă împotriva mea.
Denunțătorul împreună cu un consilier de la Primăria Azuga au făcut o înregistrare tehnică cu ei înșiși, prin care denunțătorul recunoaște că, în cursul anului 2011, a dat consilierului o sumă de 20.000 de euro, iar consilierul arată că a împărțit această sumă cu ceilalți membri în consiliul din care face parte, respectiv 5.000 de euro ar fi remis-o către mine.
Aceasta este proba pe care se bazează acuzația coniventă și discuția dintre cei doi infractori, discuție la care eu nu am participat și nici nu am avut cunoștință de ea. La acea dată eram un simplu consilier și nu avem nicio posibilitate reală de a influența în vreun mod decizia.
Nu există nicio dovadă că suma respectivă a ajuns la mine, ba mai mult, numitul Popescu, acel consilier care susține că în anul 2011 mi-a dat cei 5.000 de euro, a venit la sfârșitul lunii septembrie anul acesta la mine acasă spunându-mi: „Domnule președinte, trebuie să vă dau acum, trebuia să vă dau acum patru ani niște bani și am venit să vi-i dau acum în campanie.” Și a încercat să-mi lase o sumă de bani în vederea efectuării unui flagrant, aspect pe care aveam să-l constat ulterior. L-am dat afară din curte, am țipat la el să plece imediat și să nu mai vină niciodată cu astfel de chestiuni. I-am zis și telefonic că dacă mai vine la mine cu situații din acestea îi fac plângere și-l dau în judecată. Verificați la fila 143 și următoarea din volumul ÎC – transcriere convorbire telefonică. Surprinzător, filmarea tentativei de flagrant nu apare în dosarul de urmărire penală.
În același denunț al individului trimis în judecată pentru grup infracțional organizat, acesta arată că firma vărului meu ar fi obținut ilegal contracte cu achiziții publice, cu achiziție publică. Din întreg dosarul de urmărire penală nu rezultă că subsemnatul aș fi făcut trafic de influență pentru ca vărul meu să obțină contracte de achiziție publică.
Acesta a declarat că a obținut aceste contracte fără ajutorul meu și că eu nu i-am cerut niciodată vreun folos. Nu există nicio altă declarație împotriva mea în acest sens în dosar.
Vărul meu, așa cum rezultă din dosar, ar fi avut încheiate pe o perioadă de 3–4 ani contracte de livrare mâncare la Spitalul Județean Prahova, contracte perfect legale, în valoare totală – rețineți – de 350 de mii de lei plus TVA. Suma este derizorie în raport cu perioada contractuală derulată pentru a putea măcar plana o suspiciune rezonabilă de trafic de influență pentru obținerea unor astfel de contracte, păguboase, de altfel, pentru vărul meu, care a și intrat în procedură de insolvență.
DNA Ploiești a cerut arestarea preventivă pentru vărul meu, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins solicitarea. Înalta Curte de Casație și Justiție a dat un vot negativ dosarului de urmărire penală, arătând în mod clar că situația de fapt nu a fost corect reținută și nu îmbracă forma unei infracțiuni pe care se poate dispune arestarea preventivă.
Consider că maniera în care denunțătorul și complicele acestuia au înțeles să prezinte organelor de cercetare penală situația de fapt este cel puțin nedreaptă și periculoasă. Se creează un precedent în care două persoane certate cu legea și moralitatea să poată să regizeze un astfel de scenariu și să compromită cariera și reputația oricărei persoane, indiferent din care partid politic face parte.
Din păcate, există în societate persoane care utilizează delațiunea în alt scop decât cel legal, pentru vendete sau beneficii personale. Oricare dintre noi poate fi subiectul acestor scenarii și nu este de dorit ca aceste înscenări ale unor persoane cu probleme grave de natură penală să poată fi validate de plenul Camerei Deputaților. Consider că și eu, ca noi toți de altfel, indiferent de culoarea sau formațiunea politică, indiferent de certurile și divergențele dintre noi, dintre opiniile și proiectele noastre, beneficiez de prezumția de nevinovăție și de dreptul la imunitate în fața acestor scenarii rău-intenționate, care au reușit să inducă în eroare DNA Ploiești.
Sper din suflet să nu reușească să inducă în eroare și membrii Camerei Deputaților.
Vreau să mai arăt că, în opinia avocaților, această urmărire penală s-a derulat cu încălcarea dreptului la apărare și cu încălcarea drepturilor procedurale.
Am fost chemat la DNA exact în săptămâna dinaintea alegerilor. Mi s-a spus că nu este necesar să dau declarație și mi s-a comunicat să mă prezint miercuri, pe 19.11.2014. Ulterior am aflat din presă comunicatul DNA și cererea de ridicare a imunității. Vă rog să vă aplecați cu atenție asupra acestei cereri prin care s-a solicitat încuviințarea percheziției, a reținerii și arestării. Motivele invocate de DNA în referat nu pot constitui motive temeinice pentru un vot favorabil.
În ceea ce privește cererea de efectuare a percheziției, DNA nu motivează în niciun mod de ce o astfel de măsură ar fi justificată în raport cu pretinsele fapte pentru care sunt cercetat.
Astfel, pentru pretinsele fapte din 2011, o percheziție nu ar fi de natură să conducă la aflarea adevărului în prezenta cauză, ci la o întinare a imaginii unui deputat al României. Cu toții avem familii, copii, și o intruziune de acest gen, deși legală, nu ar crea decât panică și insecuritate.
În ceea ce privește cererea de încuviințare a reținerii, aceasta este o premieră. În toate celelalte cazuri o astfel de solicitare nu a existat și nici nu se justifică. Această măsură a reținerii ar justifica doar un beneficiu mediatic, iar nu scopul unui proces penal, respectiv aflarea adevărului și buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât aceasta nu este supusă vreunui control al unui judecător de drepturi și libertăți.
În ceea ce privește arestarea preventivă, consider că, în cauză, DNA Ploiești nu a făcut dovada existenței unei suspiciuni rezonabile că eu, Mircea Roșca, aș fi săvârșit o faptă penală. Dacă respectivul consilier ar fi luat o sumă de bani, aceasta nu a ajuns la mine niciodată. Nu există nicio probă că aș fi făcut trafic de influență pentru vărul meu, pentru obținerea unor contracte ilegale. Este absurd să se susțină că aș fi avut beneficii de pe urma vărului meu, întrucât una dintre mașinile conduse de mine este în leasing pe firma vărului meu. Cu toții folosim mașini proprii ale verilor, ale părinților, soțiilor, prietenilor. Asta nu înseamnă că suntem infractori.
De asemenea, afirm că DNA Ploiești, când a susținut că am primit de la vărul meu lucrări în construcții, respectiv edificarea unui zid, nu a cunoscut faptul că zidul este chiar al vărului meu, pentru că ne aflăm în indiviziune cu proprietățile. Toate aceste susțineri le voi proba cu acte, cu declarația mea, cu expertiză etc. și-mi voi demonstra nevinovăția, întrucât până în prezent nu am putut să-mi fac probe, pentru că nu am știut de existența acestui dosar.
Prin referatul DNA se solicită ridicarea imunității, pentru că un deputat prezintă pericol public, în virtutea funcției, întrucât are un cerc relațional extins. Dacă validăm asta înseamnă că instituim o prezumție conform căreia oricare dintre noi, deși am fost de bună-credință, deși am respectat mereu legea, fiecare dintre noi este sau poate fi un traficant de influență din cauza cercului relațional în care ne aflăm în virtutea funcției.
Nu mă voi ascunde niciodată în spatele vreunei funcții și nu voi încerca să profit de calitatea de demnitar pentru a fugi de justiție, nu mă ascund în spatele imunității parlamentare, însă în două ore cât am reușit să citesc dosarul, deși ceilalți colegi deputați au avut săptămâni întregi la dispoziție, am constatat că oricare dintre noi, orice deputat, poate fi la mâna unor delincvenți ce regizează conversații în vederea producerii de consecințe juridice. Mă declar pro votului favorabil ridicării imunității, dar el trebuie să justifice interesul țării, al legii, al cetățenilor, nu pentru a da satisfacție unor infractori certați cu moralitatea.
Ne aflăm într-un moment politic de tranziție, când alegătorii noștri ne-au tras un semnal de alarmă că doresc altceva pentru țara lor. Trebuie să înțelegem cu toții și noi, aici, precum și alegătorii noștri ce înseamnă această imunitate și scopul pe care legiuitorul l-a avut când a legiferat-o, și anume acela ca un deputat să poată fi protejat de infractori, de delincvenți, astfel încât să putem să ne exercităm funcțiile liberi, fără să ne fie teamă de apartenența noastră politică, de proiectele și ideile noastre, să ne facem treaba potrivit legii, în beneficiul cetățeanului.
Noi, deputații, trebuie să fim un exemplu de legalitate și transparență. Eu personal sunt și voi fi mereu. Trebuie să credibilizăm această instituție prin votul nostru responsabil în raport cu dispozițiile legale, iar nu în funcție de contextul politic existent.
Cu toate astea, rămân consecvent, nu m-a obligat nimeni și nu mi-a cerut-o nimeni: fac politică de 16 ani în Partidul Național Liberal și n-o să permit nimănui să-mi dea vreodată un ordin și să-mi spună ce să fac cu judecata mea și cu decizia mea. Este o decizie personală și, așa cum am dat în comunicat, o mențin în continuare: să rămân consecvent și sper să nu rămân singurul. Și cer Camerei Deputaților să mi se ridice imunitatea parlamentară. Sunt total nevinovat, este o dramă ce mi se întâmplă și, din păcate, sunt o victimă a contextului politic.
Dacă vrem un nou început, într-o Românie nouă, nu trebuie să mai generalizăm. Nu toți suntem la fel: unii sunt educați, alții sunt frumoși. Unii sunt inteligenți, iar alții sunt proști. Unii sunt pesediști, iar alții sunt liberali. Unii sunt hoți și au devalizat țara, iar alții sunt cinstiți.
Din păcate pentru mine, într-o țară în care toți hoții se disculpă, este greu să-mi demonstrez nevinovăția. Rămâne întrebarea pusă de mine la Comisia juridică astăzi: există măcar o probă care să mă încrimineze în acest dosar?
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.