Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 mai 2021
Declarații politice · respins
Mircia Chelaru
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Mircia Chelaru:**
Mulțumesc pentru amabilitate celor care înțeleg că acest proiect de lege nu poate să treacă pe repede-nainte.
Prietenul nostru, domnul Șovăială12, a spus că s-a votat în unanimitate. Îi amintesc că în comisie votul nostru, de la AUR, a fost „abținere”*, urmând să propunem grupului o variantă de vot general.
Domnilor,
Este foarte curioasă, analizând acest acord, istoria lui. A început în 2003, pe baza unei necesități. România nu era stat membru NATO și eram în situația în care tehnica de luptă a Armatei Române, îndeosebi cea dependentă de administrarea de piese de schimb din fostul spațiu ex-sovietic, în mod deosebit, din apărarea antiaeriană, radiolocație și alte categorii de sisteme de arme se șuntase, nu mai aveam piese de schimb și canibalizam tehnica de luptă pentru a putea să o întreținem pe cea existentă.
S-a convenit în 2003, într-o discuție când ministru era domnul Pașcu și prim-ministru domnul Năstase, ca Ucraina, care era posesoarea depozitelor de piese de schimb, armamente similare compatibile, să fie furnizoare de piese și de asemenea tipuri de armamente către România.