Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2021
procedural · respins
Mircia Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Mircia Chelaru:**
Vă mulțumesc, domnilor președinți.
Încep cu regretul că un asemenea raport – capital și vital pentru națiunea română – este dezbătut printr-o mimetică prezență și abordare* și, iarăși, regret că pe asemenea momente nu găsim numitorul comun, acela pe care l-am invocat de fiecare dată, de a servi interesul națiunii mai întâi de toate*. După acest moment se putea trece la reprizele de păruire politică, într-un mod cât se poate de original.
Încep prin a sublinia calitatea rapoartelor: docte, complete, cât se poate de bine documentate. Dar am găsit o caracteristică pe care am apreciat-o în plenul comisiilor reunite: este un raport sincer. Rețineți, un raport de o sinceritate extraordinară, care, pentru ochiul avizat și mintea penetrantă în acest mediu de ostilitate mondială, înseamnă mai mult decât loialitate față de națiune. Sinceritate, pentru că s-au spus în mai multe momente lucrurilor pe nume. Este pentru prima dată când se constată că mediul de securitate european a deviat de la multilateral la bilateral și a început să capete și conotații de unidimensional.
În cursul dezbaterilor au reieșit concluzii calificate ca raționale, dar, vectorial, foarte importante pentru existența națiunii române. Și vă spun, în succesiunea ideilor: se trece de la un mediu geopolitic care poate fi analizat în limitele raționalului la unul geopolitic imprevizibil – nu am să folosesc termenii de deductibilitate, fluid, ușor scăpat de sub control –, și acest mediu, care aparține uneori absurdului, al impredictibilului.