Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 iunie 2015
Informare · respins
Nicolae Bănicioiu
Discurs
## **Domnul Nicolae Bănicioiu:**
De aia era bine și de asta e bine că se face și cardul, că se pune în ordine și piața farmaceuticelor, de asta e bine că lucrurile se corectează.
În altă ordine de idei – și am văzut aici un domn senator foarte vocal, i-a criticat pe toți –, vreau să spun că descentralizarea, cum știți cu toții, s-a făcut prin 2010. E un concept foarte bun, după părerea mea, dar în sănătate trebuia făcut după un studiu prealabil. Trebuia foarte bine gândit fiecare pas acolo.
Ceea ce semnalați dumneavoastră se referă în mare parte la spitalele care au trecut către autoritățile locale, multe dintre ele nepregătite, multe dintre ele nu au știut și nu știu ce să facă, pentru că nu trebuie să vină ministrul să-i spună că medicul respectiv nu știu ce face sau nu știu... dădeați exemplul de la Mediaș.
Deci în momentul în care s-a dorit preluarea spitalelor s-a dorit și cu bune, și cu rele, dar înseamnă că, atunci, administratorul – care este, de fapt, primarul – are ca principală prioritate spitalul. Asta trebuie să înțeleagă lumea. Deci spitalul devine principala prioritate a comunității. Asta cred că trebuia să fie descentralizarea și, din păcate, în multe locuri sunt exemple nefericite, în altele sunt și exemple fericite, dar nu vreau să vorbesc neapărat de exemple fericite.
Vreau să vă dau un exemplu mai puțin fericit. Și îl văd aici pe domnul fost președinte al Consiliului Județean Cluj. A avut premier, a avut tot sprijinul din lume, da? În Cluj, dacă ai un infarct din când în când sau într-o perioadă în care unul din cele două angiografe intră în reparație, e problematic. Niciodată consiliul județean de acolo și niciodată... chiar a avut și prim-ministru mult timp, dar nu s-a găsit un milion de euro pentru a se lua un angiograf.
Vreau să-l anunț, pe această cale, că, după atâția ani de cereri, foarte mulți ani de cereri, în sfârșit, spitalul județean – da? – va avea RMN și CT. Cluj, centru universitar, centru regional și centru de excelență – da? –, a trebuit să aștepte până în 2015 ca să aibă un RMN nou. Deci despre asta vorbim, până la urmă.
## **Domnul Alin Păunel Tișe**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.