Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2019
other · adoptat
Nicolae Dobrovici-Bacalbașa
Discurs
## **Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa:**
Am ținut să iau cuvântul ca membru al Comisiei pentru cultură, care are în preocupări problema Radioteleviziunii.
Constat că, din păcate, discuțiile nu vizează fondul problemei, ci sunt pasiuni aplicate pe baze pur politice, ceea ce... Sigur, suntem reprezentanți ai unor partide politice, dar trebuie să discutăm pe fond.
Pe fond, toată discuția și toată problema a fost legată de clauzele de confidențialitate. Eu, personal, nu sunt de acord cu aceste clauze, dar, domnilor, noi, ca parlamentari, am votat în legislația care se aplică la modul larg, inclusiv în cadrul Radioteleviziunii, existența acestor clauze!
Ca atare, noi, practic, ne autoacuzăm de o legiferare inadecvată. Asta ca fond. Ca fond, la ora actuală, Televiziunea este imbatabilă, pentru că se sprijină pe legi în vigoare.
2. Căutăm, într-un fel, să interferăm, acuzând, implicit, că nu și-a făcut datoria, deoarece Curtea de Conturi analizează exact ceea ce se petrece din punctul de vedere al legalității financiare la această instituție.
3. Pentru mine este supărător când acest demers este inițiat de un coleg care a denumit, din motive politice, o televiziune drept o „hazna”. Și a făcut-o nu în nume propriu, ci în calitate de președinte al Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților.
4. Poate sunt eu mai surd și nu am auzit bine, dar cred că am auzit termenul „dăncisme”. Sigur că da! Eu, personal, am o părere execrabilă despre înalți funcționari care nu împărtășesc... Înalți demnitari... Cât mai înalți... Dar nu îmi permit în Parlament să fac acte de mârlănie!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.