Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 septembrie 2005
procedural · respins
Nicolae V„c„roiu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Dac„ e de procedur„, ave˛i cuv‚ntul, dar Ón dezbatere, unul de grup. V„ rog.
Domnule pre∫edinte,
Personal, dar ∫i Grupul parlamentar al P.S.D. nu este preocupat de persoana celui care va primi un salariu mai mare. Poate c„ este chiar mic ∫i o spun cu toat„ sinceritatea, pentru volumul de munc„ pe care trebuie s„-l depun„.
Ceea ce, Óns„, ne revolt„ este faptul c„ s-a dat ordonan˛„ de urgen˛„. S-a dat ordonan˛„ de urgen˛„ Óntr-o asemenea chestiune.
Guvernul de ast„zi al Rom‚niei a promovat aproape 100 de ordonan˛e de urgen˛„ pe o durat„ de 9 luni de zile, Ón condi˛iile Ón care prevederile constitu˛ionale sunt extrem de restrictive.
45 de ordonan˛e am avut numai Ón luna iulie, atunci c‚nd ne-a˛i convocat Ón sesiune extraordinar„ pentru a discuta ordonan˛ele de urgen˛„, dintre care nici una nu avea legitimitatea de a fi dat„ Ón regim de ordonan˛„ de urgen˛„.
Este un abuz al Guvernului Rom‚niei fa˛„ de care trebuie s„ protest„m. ™i, dac„ asemenea elemente pot constitui, conform Constitu˛iei, elemente de excep˛ionalitate, care s„ legitimeze o ordonan˛„ de urgen˛„, s„ judece opinia public„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.