Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2006
other · retras
Nicolae V„c„roiu
Discurs
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Domnule senator Petre Daea, am Óncheiat. A˛i luat cuv‚ntul, Ómi pare r„u. ™tiu c„ sunte˛i foarte activ...
Stimate colege ∫i stima˛i colegi,
V„ rog s„ m„ urm„ri˛i.
Suntem Ón fa˛a a dou„ proiecte de lege referitoare la apicultur„ care au acela∫i obiect.
Primul Óns„ este ceva mai larg, deci cel pe care Ól discut„m acolo. Pe l‚ng„ rovinieta asta pl„tit„ pe o zi, pe dou„, pe ∫apte, trebuie ∫i facilit„˛i de acreditare, ∫i acceptul f„r„ tarife Ón p„durile forestiere. Sigur, probabil Ón cele de stat, c„ privatul nu te accept„, po˛i s„-i dai tu ce vrei, iar p„durea privat„ este mai mare dec‚t cea de stat la ora actual„. Asta prevede legea pe care o discut„m.
Cea de-a doua lege pe care o s-o discut„m, ∫i s-a prezentat raportul ∫i la aceasta, se refer„ numai la roviniet„. Discu˛ia noastr„ s-a axat pe aceast„ roviniet„, ∫i nu pe celelalte facilit„˛i.
™i, atunci, putem merge pe ideea — nu putem merge cu dou„ legi! — s„ adopt„m pe cealalt„, cum vot„m la cealalt„ ∫i cum vot„m la aceasta de acum.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 108/30.VI.2006 V-am pus Ón tem„ ca s„ ∫ti˛i.
A∫adar,
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.