Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2007
procedural · respins
Ion Iliescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Nu în legătură cu proiectul propus� Sigur, este nevoie de acest aeroport. Aș vrea să-mi exprim, însă, îngrijorarea în legătură cu faptul că și de această dată sunt afectate suprafețe ale stațiunilor de cercetări agricole.
Ionescu-Șișești, în anii ’20–’30, a pus bazele Institutului Român de Cercetări Agricole, el, ulterior, s-a extins, s-a constituit Academia de Științe Agricole și Silvice cu stațiuni de cercetare în diverse zone ale țării, care au un rol esențial în promovarea soiurilor de plante necesare dezvoltării agriculturii noastre, ținând seamă de condițiile specifice de climă, de sol din fiecare zonă în parte.
Ne aflăm în fața unui proces de demolare a acestei structuri a cercetării agricole din țara noastră.
Eu știu, am avut la Brașov o dezbatere pe problemele dezvoltării durabile în țară, și de la Institutul Cartofului a venit cineva, a mai rămas un singur cercetător. Deci, practic, operațiunea de demolare începuse și nu mai avea cine să se mai opună. Dar este trist acest fenomen, și eu aș ruga să se transmită din partea Senatului, Guvernului, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Academiei de Științe Agricole să se vină în fața Parlamentului cu o gândire coerentă în legătură cu ce se întâmplă cu cercetarea agricolă din România, cu ce se întâmplă cu aceste rețele de instituții și cum anume avem de gând să le asigurăm.
Nu vom trăi prin importuri de semințe din afară. Totdeauna, semințele se elaborează în funcție de condițiile specifice de climă, de sol din fiecare țară în parte. Dacă ne privăm de așa ceva, torpilăm agricultura românească pentru o perioadă îndelungată.
Aceasta este obiecția mea în legătură cu proiectul care se supune dezbaterii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.