Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 februarie 2008
procedural · respins
Anton Niculescu
secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Înainte de a-i răspunde domnului senator Gheorghe Funar, aș vrea să specific faptul că aceste modificări propuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2007 nu implică niciun fel de creșteri salariale. Această măsură corectează însă o eroare apărută în cuprinsul legii, și anume, s-a omis trecerea valorii de referință sectorială, la care s-a referit domnul senator Funar. Lipsa acestei specificări ar conduce la imposibilitatea calculării salariilor și, implicit, a plății salariilor personalului Ministerului Afacerilor Externe.
În ceea ce privește coeficienții de multiplicare, aceștia sunt trecuți în anexa nr. 1 și anexa nr. 2 la Legea nr. 495/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1136 din 1 decembrie 2004.
Informațiile cu privire la funcțiile diplomatice și consulare sunt publice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.