Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 noiembrie 2017
Informare · retras
Ion Rotaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Luând în discuție această propunere legislativă, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a ajuns la concluzia de a adopta un raport de respingere, având în vedere că modalitatea de stabilire, certificare și valorificare a stagiului de cotizare în sistemul asigurărilor de șomaj se realizează, așa cum preciza și domnul secretar de stat, prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002.
Mai mult decât atât, o observație pe un precedent de această natură este aceea că Curtea Constituțională a avut undeva o observație legată de neconstituționalitate pe un alt text de act normativ care viza reglementarea unei situații relativ similare, pe bază de lege. Având în vedere faptul că astăzi operează o hotărâre de guvern, și nu o lege, se punea și problema constituționalității acestei propuneri legislative.
Pe cale de consecință, comisia, așa cum am spus, a adoptat un raport de repingere.
Legea este organică, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.