Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2017
other · adoptat
Niculae Bădălău
Discurs
## **Domnul Niculae Bădălău:**
Mulțumesc, domnule senator.
Aș avea o singură rugăminte, fiind lege organică, ca amendamentul să fie prezentat înainte de ora 17.00, la legi organice, pentru că nu-l putem supune votului astăzi și legea luni.
Mulțumesc.
## **Domnul Florian Dorel Bodog** _– ministrul sănătății_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor colegi,
Vin în fața dumneavoastră pentru a face o precizare. Într-adevăr, Ministerul Sănătății nu a dat aviz pentru un astfel
Stimați colegi, dacă nu mai sunt intervenții, declar încheiate dezbaterile generale.
Raportul suplimentar al comisiei este de admitere a propunerii legislative, dar o să avem o schimbare cu amendamentul, care, cu siguranță, va fi transmis și scris. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice; Senatul, prima Cameră sesizată. Rămâne pentru luni, la ora 17.00.
Stimați colegi, întrucât programul de lucru s-a schimbat astăzi, la 12.45 fiind Birourile permanente reunite, vă propun să încheiem ședința de astăzi, dezbaterile, și, în sensul ăsta,
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.