Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Allen Coliban
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Uniunea Salvați România a propus un amendament care se referă la introducerea unei taxe pentru incinerare, care să fie exprimată valoric ca 85% din taxa la depozitare, în felul în care este aceasta fazată.
Care sunt motivele acestei modificări? În primul rând, dacă ne uităm la rolul acestor taxe, ele sunt niște măsuri coercitive care să încurajeze reciclarea. Deci trebuie să încurajăm o piață a reciclării.
Dacă mergem la piramida deșeurilor, ea începe cu cei trei „R”, respectiv reducere, reutilizare, reciclare. Aceste trei prime etape, aceste trei prime niveluri sunt cele care ne interesează de fapt și care ne asigură reducerea cantităților la groapă și un mediu curat. Următoarele două se referă la valorificarea energetică, respectiv incinerare, și la depozitare, amândouă fiind metode de eliminare a deșeurilor. Eliminarea nu este parte a unei economii circulare pe care dorim să o creștem și să o încurajăm. Prin urmare, dacă punem o taxă pe depozitare, ar trebui să avem o taxă – mai mică, ce-i drept, pentru că vorbim de un nivel superior, din care obținem ceva, obținem energie – pe partea de incinerare. Acestea sunt motivele pentru care susținem introducerea acestei taxe de incinerare, taxă care a fost agreată de principiu în discuțiile cu Ministerul Mediului, dar nu înțelegem de ce nu a fost susținută în dezbaterile din cadrul comisiilor. Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.