Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2010
Informare · adoptat tacit
Octavian Bot
Discurs
## **Domnul Octavian Bot:**
Mă adresez în primul rând celor care au fost deputați în perioada ’90–2000.
Am fost, timp de două mandate, deputat în această Cameră și nu se vota electronic. Se vota prin ridicare de mână. Niciodată nu s-a întâmplat, în decursul anilor, ca cineva să vină la această tribună și să spună că s-au furat voturi, dacă nu i-a convenit cuiva cum s-au numărat aceste voturi.
În Regulamentul Camerei Deputaților există o prevedere expresă care reglementează modul în care se pot renumăra aceste voturi. Or, dacă opoziția nu a fost în sală, nu a putut să uzeze de această prevedere regulamentară, a veni acum și a cere demisia președintelui Camerei Deputaților fără nicio bază constituțională și fără nicio bază regulamentară mi se pare deja mult prea mult. V-aș ruga să vă gândiți la modul cum s-au numărat voturile în perioada anilor ’90–2000.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.