Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2010
other · Trimis la votul final
Octavian Bot
Discurs
## **Domnul Octavian Bot:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea să fac doar o simplă observație, cu aviz amatorilor și în special presei.
Ați văzut, stimați colegi, că pe parcursul celor trei zile în care s-a dezbătut și s-a votat Legea bugetului de stat votul s-a făcut, indiferent că se conducea ședința de un reprezentant al puterii sau al opoziției, prin ridicare de mână. Ei bine, ați putut observa că numărarea voturilor s-a făcut cu aproximație, ținând cont de raportul dintre putere și opoziție.
Mă bucur că nu a strigat nimeni „Uite, hoții!” și „S-au furat voturile!” și v-aș da un subiect de reflecție pentru ceea ce s-a întâmplat și tevatura creată pe marginea votării Legii pensiilor, când, pe nedrept, Roberta Anastase a fost mereu acuzată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.