Monitorul Oficial·Partea II·12 decembrie 2003
other · respins
Octavian Constantin Petru∫
Discurs
## **Domnul Octavian Constantin Petru∫:**
## Domnule pre∫edinte,
Prea nobili ∫i stima˛i colegi parlamentari,
Am urm„rit la televiziune presta˛ia doamnei ministru Ón leg„tur„ cu tema Ón discu˛ie.
Œn esen˛„, aceast„ doamn„ spunea, Óntr-o duioas„ naivitate: mie nu-mi place aceast„ lege, chiar dac„ a fost votat„ de Parlamentul Rom‚niei, chiar dac„ a fost votat„ de P.S.D. PSD-ul a f„cut o lege proast„, a∫a c„ n-o voi aplica ∫i am s„ fac eu o alt„ lege.
## Stima˛i colegi,
Dac„ suntem cu picioarele pe p„m‚nt, dac„ avem un epsilon de responsabilitate, nu ne putem prezenta Ón fa˛a Uniunii Europene cu un asemenea comportament ministerial, pueril ∫i nedemocratic. Ce Dumnezeu?! Anii ’50 au trecut demult. Suntem Ón secolul XXI. Ast„zi, moda Ón politic„ const„ Ón proceduri democratice, ∫i nu Ón voluntarism sau bunul plac al conduc„torilor.
Din C.V.-ul doamnei ministru am re˛inut c„ este o absolvent„ a Facult„˛ii de fizic„. ™i eu sunt fizician, ∫i unul serios. ™i cineva care ac˛ioneaz„ precum doamna Elena Dumitru cred c„ nu face cinste breslei fizicienilor. Eu o sf„tuiesc s„ se g‚ndeasc„ bine la ce am spus eu ast„zi ∫i s„ ac˛ioneze Ón consecin˛„.
Nu sunt de acord nici cu presta˛ia de ast„zi a doamnei Mona Musc„.
Doamn„ Musc„, strig„tele nu m„ impresioneaz„, nu sunt argumente!
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.