Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2015
procedural
Octavian Motoc
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 9–14 martie a.c.
Discurs
## **Domnul Octavian Motoc:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Există această tendință firească a armonizării legislației românești cu cea europeană.
N-aș fi dorit să intervin, dar, cu numai două inițiative legislative mai înainte, s-a pomenit faptul că există o directivă europeană care prevede că rata euro/leu care să fie folosită pentru stabilirea nivelului de la care o firmă este sau nu plătitoare de TVA este cea de la data aderării.
Vă dați seama că, dacă directiva asta ar rămâne până în 2060, rata asta euro/leu s-ar deprecia în mod sensibil în defavoarea leului, am ajunge la o situație extraordinară, în sensul că ar mai putea să beneficieze de scutire de TVA doar cei care au o cifră de afaceri de 1.000 de euro, eventual.
Este un lucru nefiresc și cred că Guvernul ar fi putut să intervină și să atragă atenția celor de la Comisie în privința acestei prevederi absolut anormale a directivei, care nu poate să fie în continuare susținută.
De astă dată, la această inițiativă legislativă a colegului Todirașcu, care este un specialist în materie și a dovedit asta de fiecare dată, există o directivă în care se spune că se poate da TVA de 9%, TVA redus, în cazul acelor produse farmaceutice la care dumnealui face referire, însă noi ne facem că nu vedem acest lucru... Guvernul se face că nu vede acest lucru și nu vrea să ia în considerare această directivă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.