Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2014
other · respins
Ovidiu Victor Ganț
Intervenție de marcare a Zilei mondiale a sănătății
Discurs
## **Domnul Ovidiu Victor Ganț:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule prim-ministru,
Domnilor miniștri,
Doamnelor și domnilor deputați,
S-a spus astăzi aici că o dezbatere pe această temă e importantă. Vin în fața dumneavoastră să afirm..., și anume că ar putea fi importantă, dar la ce am asistat astăzi nu este important din niciun punct de vedere, nici pe formă, nici pe fond. Pe formă nu este important pentru că am asistat la un lung șir de ironii, persiflări, jigniri, reproșuri, iar pe fond nu e relevant pentru că nu am auzit nicio soluție concretă avansată în sensul îmbunătățirii actului de administrație, implicit a absorbției fondurilor comunitare.
Realitatea este următoarea: că, odată cu încheierea negocierilor de aderare în decembrie 2004, toate executivele care s-au succedat pot să-și treacă în cont eșecuri, întârzieri, erori, cum, în egală măsură, pot să-și treacă în cont eventuale „succesuri”, dacă acestea există. Am folosit acest termen pentru a sublinia o dată în plus că astfel de trimiteri nu sunt în ordine. Este nepotrivit, după părerea noastră, ca într-o dezbatere parlamentară să comitem asemenea ironii, nu este în regulă nici să catalogăm colegii ca fiind mincinoși sau cu alt fel de epitet.
În realitate, totodată, trebuie să spunem că suntem într-o situație neplăcută și că orice succes pe care l-ar avea actuala administrație în a absorbi fonduri comunitare este un succes al nostru, al tuturor, este un succes al României, pentru că fiecare euro pe care-l vom aduce în România se va cheltui în beneficiul nostru, al tuturor. De aceea, țin pumnii și ținem pumnii Executivului să reușească în acest sens.
Pe de altă parte, suntem în Parlament. Nu suntem noi aceia care suntem chemați să dăm soluții administrative, să dăm soluții executive, suntem chemați să dăm soluții legislative și una dintre ele, după părerea mea, ne stă la îndemână. Este opinia grupului nostru parlamentar că, dincolo de disensiunile politice și de campania electorală, care în mod neoficial se pare că a început și că încercăm permanent să marcăm, repet, prin reproșuri, ironii și invective, avem o soluție la îndemână, și anume să modificăm art. 3 din Constituție, paragraful 3, care se referă la structurile administrativ-teritoriale din România, și să introducem noțiunea de „regiune”, care ne lipsește. Ar fi o modificare minimă, dat fiind faptul că probabil soluția mai importantă pe care am imaginat-o în Comisia pentru modificarea Constituției nu va mai avea sorți de izbândă, dar aceasta este propunerea noastră concretă. Există un consens al grupurilor parlamentare, al partidelor, pe necesitatea modificării Constituției în acest singur punct. Este un pas mic pentru modificarea Constituției, dar e un pas mare pentru reformarea administrației din România.
Totodată, sper ca domnul viceprim-ministru Dragnea să mă audă, cred că ar fi un mod de a deschide calea pentru a valorifica eforturile pe care ministerul Domniei Sale, dar și grupul de oameni de știință care au lucrat la conceptul de regionalizare, să poată fi valorificate, să facem ceva din acest demers, astfel încât în anii care urmează să putem așeza administrația și, implicit, absorbția fondurilor comunitare pe alte baze, mult mai sănătoase, pentru că toți am ajuns la