Paul Ichim

## **Domnul Paul Ichim:**

## Stimați colegi,

O să încerc să fiu cât mai scurt, deoarece sunt mai mulți colegi care doresc să transmită un mesaj și pentru că am văzut că, de obicei, după primele trei, patru minute nu prea mai este lumea atentă la mesajul care se transmite. Consecvent celor transmise până acum, voi vorbi tot despre sănătate. Informația pe care o voi transmite va avea două puncte:

1. mesaj de la electorat;

2. reformăm, că dă bine.

La sfârșit de săptămână, am fost, cum îi stă bine unui parlamentar, să discut cu electoratul. Am discutat cu electoratul din spitale, care este de două feluri: beneficiarii sistemului de sănătate, cei mai numeroși, și furnizorii de servicii de sănătate, cei mai puțini.

Mesajul, trebuie să recunosc, a fost, unanim, un pic cam... hard, ca să folosesc un termen de specialitate, deoarece abunda în termeni un pic cam... anatomici.

Acum, n-oi fi eu foarte pudic în a transmite mesajul, dar nu se cuvine acest lucru în incinta în care-l pronunțăm.

Toți termenii aceștia se adresau tuturor parlamentarilor care activează, indiferent de palat. Este adevărat, celor care sunt la Palatul Parlamentului mai puțin, gestionarilor de la Palatul Victoria însă li s-au transmis „urări de bine”.

Și acum, mesajul soft.

Vă transmit că în sistemul sanitar nu mai există – este un termen de specialitate – sustenabilitate. Toți s-au săturat de reforme, reorganizare, restructurare, implementare, contractare, management, eficientizare și nu se vede absolut nimic.

Nu mai este sustenabilitate economică, nu avem medicamente, materiale sanitare dezinfectante, antiseptice, medicamente de anestezie.

Ușor-ușor, se pare că nici viața nu o să mai aibă sustenabilitate!

Stau și mă întreb dacă acest subiect nu ar trebui să devină un subiect important pentru „șezătoarea” de la Cotroceni privind siguranța națională. Bănuiesc că sănătatea populației devine un subiect destul de important pentru a fi discutat și acolo.

Zilele trecute, urmăream mass-media – mai urmăresc și eu mass-media, mai ales că ei ne urmăresc și râd de prostiile pe care le spunem noi – și o treabă trăsnită am auzit-o și la ei. Unul dintre ziariști spunea în felul următor: „Dacă tot nu merg lucrurile în sănătate, de ce nu vă abțineți voi în a mai acorda asistența medicală?”

Or, aici este o situație un pic conflictuală. Toată lumea, în țara aceasta, depune tot felul de jurăminte, dar cel mai important și cunoscut jurământ, care este și invocat de toată lumea, este cel al lui Hipocrate.

Nu-i nimic că jurăm să respectăm legile țării și, pe ici, pe colo, se respectă cum se respectă, dar când este vorba de jurământul lui Hipocrate toată lumea îl știe și toată lumea îl invocă, atunci când ajunge în fața noastră.

Stăteam de vorbă cu colegii mei, care au început deja să găsească două alternative: ori să plece din țara aceasta și să facă undeva medicină cum trebuie, ori să pună jos, frumos, instrumentul cu care lucrează în medicină.