Paul Ichim

## **Domnul Paul Ichim:**

## Stimați colegi,

O să încerc să fiu cât mai scurt, ca să poată să se exprime cât mai mulți dintre colegii noștri.

Declarația politică de astăzi se referă la paradoxurile din lumea medicală.

Săptămâna trecută, am declarat că voi încerca să determin toți parlamentarii medici, de preferință practicieni, din Parlament, indiferent de culoarea politică, să facă lobby corect și eficient pentru un buget rezonabil la sănătate.

Data trecută, am spus că sănătatea nu are culoare politică, lucru pe care îl cred, însă trebuie să recunosc că pe

acest subiect se pierd sau se câștigă alegerile, fiind un capitol foarte sensibil pentru populație.

Conform spuselor lui Napoleon, care zicea „Nu-ți deranja adversarii când greșesc!”, ar trebui să speculez această indiferență, dar cum sunt consecvent cu cele ce am exprimat, sănătatea reprezintă un interes general.

Și acum să fiu mai explicit. PSD, în 2004, a pierdut alegerile și din cauza sănătății. Mai rețineți cozile la farmacii pentru medicamente compensate și gândiți-vă că, la vremea aceea, nu era situația dezastruoasă de acum din sănătate.

În Statele Unite ale Americii, actualul președinte Obama a câștigat alegerile și pentru propusa reformă în sănătate, pe care, trebuie să recunoaștem, a și făcut-o.

Măcar pentru acest ultim argument, adică faptul că ar avea impact politic, încerc să sensibilizez lumea politică, care este total indiferentă, mai ales la mijlocul ciclului electoral.

Intenționez să prezint cu ocazia declarațiilor politice câte un argument privind paradoxurile din lumea medicală și încerc să fac lumea să înțeleagă, conform citatului că „Sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu contează”, că trebuie făcut ceva în domeniu.

Indiferența aceasta, este adevărat, pe care o recunosc și în lumea parlamentară, încetează în momentul în care stai vreo două-trei zile, cu ochii în sus, în tavan, într-o unitate sanitară. Asta dacă mai apuci să stai cu ochii deschiși, dacă nu faci o alergie acută la viață. Și atunci constați că ai da și taxa pentru Q7, dacă nu cumva ai da și toată mașina, și n-ar mai conta nimic, numai sănătate să ai.

Astăzi, primul paradox se referă la învățământul medical. În momentul când am absolvit Facultatea de medicină, erau în țară vreo șase universități de medicină și farmacie, populația era cam cu vreo două-trei milioane mai mult, spitalele erau cu vreo câteva sute mai multe în țară, mai multe unități sanitare, policlinici și ne ajungeau medicii. La ora actuală, avem 11 facultăți acreditate, una cu autorizare provizorie, un număr mai mare de absolvenți, un număr mai mic de locuitori în țară, un număr mult mai mic de unități sanitare și nu mai avem medici.

Numărul de posturi bugetate la învățământul superior medical este mai mare decât cel de pe vremea mea, iar medicii noștri pleacă din țară. Paradoxal, bugetul național subvenționează lipsa de posturi și completează lipsa de posturi din străinătate, deci noi investim în învățământul universitar medical ca să completăm locurile lipsă în străinătate.