Pãun-Ion Otiman

## **Domnul Pãun-Ion Otiman:**

## Mulþumesc, domnule preºedinte. Doamnelor ºi domnilor senatori,

Subiectul declaraþiei mele politice de astãzi mi-a fost sugerat, pe de o parte de sfintele sãrbãtori ale Paºtelui, aceste zile ale împãcãrii, ale înþelegerii cu noi înºine ºi cu semenii noºtri, ºi, pe de altã parte, de un eveniment care a apãrut recent la Timiºoara, într-unul din liceele de elitã ale oraºului. Este vorba de Liceul de artã ”Ion ViduÒ, unde directoarea liceului, o remarcabilã profesoarã, este supusã unui tir continuu, din partea unor nesemnificativi profesori din liceu, datoritã unui singur fapt, cã ea este baptistã, cel care vã vorbeºte fiind ortodox. Cred cã nu este nevoie ca în Timiºoara, oraºul armoniei interetnice ºi interlingvistice, acest oraº multicultural, sã aparã o stare de tensiune.

## Doamnelor ºi domnilor,

Ideea Uniunii Europene, lansatã de fostul ministru de externe al Franþei, Robert Schuman, cu mai bine de jumãtate de secol în urmã, la scurtã vreme dupã terminarea celei de a doua mari conflagraþii mondiale, care a divizat Europa în douã pãrþi antagoniste, a început sã prindã contur atât în fapt, prin extinderea Uniunii Europene spre est, cât ºi în spirit, în mentalitatea noastrã. Cred cã aceastã idee a uniunii spirituale a Europei, a armoniei sociale, interetnice ºi interconfesionale, a toleranþei ºi a acceptanþei, constituie cel mai mare câºtig al cãderii fizice a zidului Berlinului ºi al dãrâmãrii multor obstacole virtuale din mentalitatea noastrã, din capul nostru.

În a doua jumãtate a secolului al XX-lea, acest secol atât de zbuciumat, caracterizat de atâtea deznãdejdi pentru locuitorii din jumãtatea esticã a Europei, s-au pus temeliile instituþionale, politice, juridice, economice, sociale, culturale ºi morale ale Uniunii Europene.

Din anul 1990 am început ºi noi, românii, sã învãþãm, e adevãrat, greu, chiar foarte greu, ce înseamnã sã fii liber, sã gândeºti liber, sã te exprimi liber, sã mergi liber, într-un cuvânt, sã fii în pas cu lumea liberã. Desigur, deprinderea, învãþarea libertãþii, nu este o lecþie atât de simplã precum li s-a pãrut multora dintre noi la începuturile libertãþii noastre. De aceea, cred cã ºi în cazul învãþãrii lecþiei libertãþii, cuvântul cel mai greu de spus trebuie sã-l aibã tot ºcoala. ªcoala, ca instituþie democraticã, într-o societate democraticã, are ca primã obligaþie faþã de elevii sãi, faþã de studenþii sãi, indiferent de vârstã, sã-i înveþe corecta lecþie a libertãþii. Dar pentru a reuºi în acest demers atât de necesar, în primul rând ºcoala trebuie sã fie un spaþiu al libertãþii, al exprimãrii libere a ideilor, un spaþiu al dezbaterilor libere a opiniilor, un spaþiu al pluralismului, un spaþiu fãrã graniþe, fãrã îngrãdiri, neinclavizat ºi neinsularizat din nici un punct de vedere.

Spiritul universalitãþii ºcolii, al educaþiei, trebuie sã primeze. Armonia universalã, atât de caracteristicã epocii globalizãrii, prin care oamenii, ideile, produsele ºi capitalul circulã fãrã restricþii, fãrã frontiere ºi fãrã vame, poate fi edificatã numai într-o ºcoalã în care se îmbinã benefic educaþia naþionalã cu cea universalã, multiculturalã, plurilingvisticã, cu toleranþã religioasã. Ideea cosmopolitismului agresiv, atât de mult clamat în comunism, ca motivaþie a izolãrii noastre, ideea naþionalismului primitiv, atât de puternic susþinut de extremiºti ca doctrinã, ideea închistãrii, insularizãrii ºi enclavizãrii, ideea intoleranþei religioase, generatoare, nu de puþine ori, de crime, de asasinate, terorism ºi durere, contravin acum, la început de nou secol ºi mileniu, ideii europene.